*

Credinţa oamenilor a scăzut însă. Legea dată de Dumnezeu e însă aceeaşi! Căci “Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi.” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 13, versetul 8). Ba, mai mult, citim în ultimul capitol din Apocalipsă: “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, capitolul 22, versetul 11). Deci, urcuşul normal duhovnicesc este să punem din ce în ce mai multă nevoinţă pentru noi şi iubire faţă de aproapele. Dar vedem că noi căutăm pretexte pentru a deveni “creştini de secol XXI”; căutăm pretexte pentru a nu-i iubi şi ajuta pe ceilalţi. Uităm cât de scurtă este viaţa aceasta şi cât de lungă e veşnicia. Uităm că nu putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu dacă nu am fost de folos nimănui. Uităm că pe Dumnezeu trebuie să-L iubim infinit mai mult decât orice pe lumea asta, mai mult decât noi înşine, şi pe aproapele ca pe noi. Adică să îl ajutăm pe fratele nostru ca şi cum ne-am dărui nouă o bucurie. Când bucuria celuilalt va deveni bucuria noastră, atunci vom ajunge la odihna sufletului.  Amin.

]]> http://florina.megablog.ro/2010/05/23/viata-noastra-in-secolul-xxi/feed/ 0 http://florina.megablog.ro/2010/01/22/despre-normalitate/ http://florina.megablog.ro/2010/01/22/despre-normalitate/#comments Fri, 22 Jan 2010 17:35:47 +0000 florina http://florina.megablog.ro/?p=1600 Ce este normalitatea? Cine mai este normal în această lume care pare tot mai nebună? Care este limita dintre normalitate şi nebunie?
Vedem cazuri din ce în ce mai şocante la ştiri. Copii care îşi ucid părinţii, părinţi care îşi înjunghie copiii, fraţi care se omoară, şi lista poate continua.

În primul rând, pentru creştinul ortodox, normalitatea înseamnă o viaţă conform Evangheliei. În primii ani când omul aspiră la o viaţă conform Evangheliei, se duce luptă grea cu obişnuintele păcătoase. Dacă omul are doar mici “ieşiri” de pe drumul cel drept, dar le spovedeşte şi le lasă pe parcurs, nu este grav. Când anii trec şi devine uşor să ţii post, să faci canonul, să ajuţi şi pe alţii pe cât poţi, omul intră pe un făgaş normal. De aceea nu sunt recomandate excesele de post şi rugăciuni la începutul urcuşului duhovnicesc, când omul are râvnă, pentru că de fapt avem nevoie de timp pentru a rodi. Unui copac îi ia câţiva ani să iasă din sămânţă, să crească, apoi să rodească. Începătorii cred după 5 luni că au ajuns la desăvârşire. Mulţi au însă un an-doi de râvnă, apoi se întorc definitiv la cele lumeşti. De aceea este mai bine să se păstreze calea împărătească, de mijloc, de la început până la sfârşit.

Să revenim puţin la cazurile de mai sus. Toate aceste cazuri au un numitor comun: acceptarea în prealabil a unui compromis: fie prezenţa fără discernământ a calculatorului în viaţa tinerilor, fie alcoolul, drogul sau, cel mai grav, lepădarea de credinţă. Orice compromis alungă Duhul Sfânt şi, rămaşi singuri, oamenii ajung bucurie diavolilor. Trebuie să avem trezvie, adică în orice moment să ne cercetăm conştiinţa dacă am făcut compromisuri cu patimile. Să nu le lăsăm până când ni se vor părea normale, căci atunci este imposibil să mai scăpăm de ele. Păi cum să scăpam de ele dacă ni se pare că ele sunt lucruri fireşti, normale, şi noi avem dreptate alegându-le? De aceea Biblia, şi mai ales Noul Testament, trebuie să fie pentru noi reper pentru normalitate. De asemenea, scrierile Sfinţilor Părinţi descriu trăirea lor în duhul Sfintei Evanghelii şi a Bisericii.

În primul rând mie îmi dau acest sfat: să ne cercetăm cât mai des conştiinţa, ca să nu ne trezim când e prea târziu, ca fecioarele nebune! Să ne ferească Bunul Dumnezeu de osânda veşnică! Amin!

(Foto: Frescă în clopotniţa Sfintei Mănăstiri Antim- Bucureşti)

Timpul… Viaţa… Zilele

În fiecare seară-mi zic:
“A mai trecut o zi.
Nimeni nu poate şi nimic
Să-ntoarca clipa ce-a trecut,
S-oprească clipa ce va fi,
Iar viaţa-a mai trecut c-o zi;
Ziua de mâine va trece iar.
Poate va trece în zadar,
Iar viaţa mea se va sfârşi
Iar, Iar cu o zi…”

Aşa cum am scris şi în postarile anterioare, cred că nu trebuie să amânăm facerea de bine şi mai ales spovedania, pentru ca zilele noastre să nu treacă în zadar şi să ne trezim în faţa Dreptului Judecător ca sluga cea leneşă din Evanghelie.

Ce căutăm noi în viaţă?
Nici noi nu ştim ce căutăm.
Credem că vrem ceva
Şi când am găsit, nu mai vrem.
Poate că noi căutăm căutarea.
Căutăm fericirea? Când o avem
Spunem că n-am atins-o, de teamă
Că nu avem ce să mai căutăm.
Alergăm după ceva pe drumul vieţii
La capăt observăm c-am obosit
Mereu ni s-a părut că lucrul dorit
Aproape de noi s-a aflat.
Dar după ce oare-am alergat?
Ce dorim oare de fapt?

Recitesc această poezie pe care am scris-o la 15 ani şi mă gândesc în ce vid trăiesc oamenii fără Dumnezeu. Am fost dintotdeauna la biserică, dar era ceva exterior. Mergeam pentru că aşa e bine, dar nu simţeam mare lucru. Abia la 16 ani am descoperit Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti şi, mergând la privegherile de sâmbătă seară săptămânal, L-am simţit cu adevărat pe Dumnezeu. Am rămas uimită de blândeţea Părintelui Sofian, de înţelepciunea Părintelui Adrian Fageteanu, de iubirea de semeni a Preasfintitului Teofan Sinaitul (Actualul Mitropolit al Moldovei), de smerenia Părintelui Grigorie Sandu (actualul părinte stareţ de la Mănăstirea Sfântul Gheorghe de lângă Craiova), de râvna Părintelui Irineu Curtescu (acum stareţ al Mănăstirii Ponor), de prietenia Părintelui Mihail Stanciu, de vocea caldă a Părintelui Macarie, ucenicul Părintelui Adrian, de vocea atât de frumoasă a Părintelui Nicolae Giolu, etc. Abia atunci am sitit că încep să trăiesc, m-am simţit împlinită şi nu am mai simţit vidul din viaţa mea.

Eu cred că şi ceilalţi oameni simt acelaşi vid, însă căutarea lor este fără coordonate. Poate nu au întâlnit încă persoane trăitoare care să îi îndrume spre Hristos. Spune chiar Mântuitorul: “Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 10, versetul 2). Da, lume este multă, sunt peste 6 miliarde de suflete pe pământ, dar prea puţini cei care trăiesc Cuvântul ui Dumnezeu în aşa măsură încât să fie sare a pământului şi lumină a lumii: “Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 5, versetul 13). Cuviosul Paisie Aghioritul zicea că suntem toţi responsabili de păcatele omenirii. Da, datoria noastră este să avem grijă în primul rând de viaţa noastră, să fim purtători de Duh Sfânt, apoi să ne rugăm pentru mântuirea tuturor oamenilor.

]]> http://florina.megablog.ro/2009/11/05/cautare-fara-coordonate/feed/ 0 http://florina.megablog.ro/2009/11/03/bibliografie-minima/ http://florina.megablog.ro/2009/11/03/bibliografie-minima/#comments Tue, 03 Nov 2009 19:13:51 +0000 florina http://florina.megablog.ro/?p=1459 Am văzut că multă lume îşi doreşte să pună început bun în viaţa duhovnicească. Primul pas ar fi citirea unor cărţi de bază pentru viaţa duhovnicească. Din ceea ce am citit eu, recomand ca bibliografie MINIMĂ pentru o viaţă duhovnicească corectă:

- Biblia sau Sfânta Scriptură;
-”Catehism ortodox”
- “Despre înşelare“, de Sfântul Ignatie Briancianinov;
- “Despre vise şi vedenii”, de Sfântul Ignatie Briancianinov”;
- “Ortodoxia şi religia viitorului“, de Seraphim Rose;
- “Sufletul după moarte“, de Seraphim Rose;
- “Oameni şi demoni”, de Părintele Rodion;
- “Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei“, de Sfântul Siluan Athonitul (pentru persoanele care trec prin mari supărări şi au nevoie de o mângâiere specială!)
- “Omilii la Evanghelia după Matei”, de Sfântul Ioan Gură de Aur.
- Minunile Maicii Domnului;
- Proloagele;
- “Patericul egiptean“.
- Vieţile sfinţilor;

- cărţile Cuviosului Paisie Aghioritul.

- “Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt.

Pe parcurs, cum îmi amintesc, reactualizez lista.

(Foto: Citirea Sfintei Evanghelii, Bragadiru, Ilfov)