Pentru rugăciunile Sfântului Tău Apostol Andrei, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

***

Vă invit să vizualizaţi galeria foto şi să ascultaţi momentele cele mai importante din Sfânta Liturghie.

Biserica domnească Sf. Gheorghe, a fost construită de domnitorul Constantin Şerban (domnitor al Ţării Româneşti în perioada: 19 aprilie 1654 – 26 ianuarie 1658 şi al Moldovei de două ori: noiembrie 1659 şi 31 ianuarie 1661 – februarie 1661) împreună cu soţia sa Doamna Bălaşa pe fundaţia unei biserici mai vechi.

Pisania păstrată nu spune mai mult: “Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorulu Fiului şi cu sporu Sfântului Duh, îndemnatu-m-amu şi eu celu ce sântu dintru Domnul meu bunu şi creştin, Doamna mea Bălaşa, miluindu-mă Bunul Dumnezeu cu cinsta scaunului părintelui meu, răposatu creştin Şerban Voivoda, fiind eu Domn ţării Româneşti. Aducându-mi aminte şi văzând că toate cele lumeşti sântu trecătoare, nevoitu-m-am a ridica această Sfântă Biserică din temelie şi până în sfârşitu, în hramul mucenicu şi lauda marelui Gheorghe, să ne fie aicia întru ajutoru, în celu lantu viacu să ne fie în niamu ne trecutu nouă şi parintiloru noştri în veci şi s-au săvârşit această sfântă biserică în leaţului cellu mare 7164 maiu 13, iar în leatulu de la Cristos 1656“. Pisania aceasta este refăcută în 1869, săpată în piatră de Andrei Vodali, pe când era epitrop Dumitru Petrescu.

Este cea mai cunoscută biserică medievală din Piteşti, aflată în centrul oraşului în Piaţa Vasile Milea.

Sursa: aici si aici.

Biserica Mavrodolu

Biserica are hramurile Sfântul Spiridon şi Adormirea Maicii Domnului şi a fost construită iniţial din lemn, în 1752, de Ene Cupetul. În 1815 Ioan Mavrodolu începe construcţia bisericii de zid, lucrare terminată în 1818, când a fost sfinţită de cel dintâi Episcop al Argesului, Iosif. Biserica a avut mult de suferit de-a lungul anilor. În 1848 a fost arsă de focul care a pustiit întregul oraş. În 1849 a fost refăcută şi sfinţită şi apoi din nou renovată, între anii 1867-1868. O altă reparaţie serioasă a fost făcută între 1955-1957, când a fost, şi pictată, şi o alta în 1958, când s-a refăcut pardoseala cu piatră de Albesti. Tot atunci s-au făcut şi lucrări de înlăturare a igrasiei.
Biserica are un aspect sobru. Este construită în formă de cruce, având turle inegale ca mărime. Acoperişul este din tablă iar pridvorul este închis, decorat cu ocniţe şi un brâu în registrul de sus. Exteriorul este alb, cu un brâu zimţat, imediat sub acoperiş. Pereţii sunt de asemenea împărţiţi în două registre inegale, de un brâu subţire. În cel de jos există ferestre prelungi, iar în cel de deasupra, ferestre mai mici, reduse ca număr. Turlele sunt şi ele decorate cu ocniţe şi ferestre iar cupolele acoperişurilor acestora au forme mai elaborate decât în mod obişnuit.

Sursa: aici.

Aici au vieţuit mari părinţi duhovniceşti ca Părintele Arhimandrit Damian Bogdan, Părintele Gherasim Părăuşanu, Părintele Gherontie Ghenoiu. Tot aici este şi mănăstirea de metanie a Părintelui Firmilian Gherasim, autorul cărţii “Ortodoxia şi eroarea evoluţionistă”. Părintele Gherasim a murit la Cernica, în ziua de Paşti şi a Sfântului Calinic, în picioare, făcându-şi semnul Sfintei Cruci! (Ultimele două fotografii sunt din 2004, făcute la rezoluţie mică (VGA).

Parohia Bragadiru face parte din Oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov.

Biserica de azi, cu hramul Sfântul Dimitrie, este ctitoria familiei Dumitru Marinescu Bragadiru, construită între anii 1897- 1899 şi sfinţită în ziua de 26 octombrie 1899, aşa cum spune însăşi pisania.

Biserica are formă de cruce, prevăzută cu două turle, una mai mare la Pantocrator şi alta mai mică la intrare, care a servit drept clopotniţă până la prima construcţie a clopotniţei, în 1934.

Zidul este de cărămidă, iar acoperişul din tablă. Înăuntru este pardosită cu ciment mozaicat, turnat.

Pictura este opera pictorului Anton Serafim în întregime; la fel şi catapeteasma.

Preoţii slujitori ai acestui sfânt lăcaş sunt: Părintele Paroh Gheorghe Cheran, Părintele David Florin şi Părintele Ion Cătănescu.

Mai multe informaţii despre istoricul acestei sfinte biserici şi o vastă galerie foto găsiţi pe site-ul oficial al parohiei.

]]> http://florina.megablog.ro/2010/06/19/biserica-sfantul-dimitrie-izvoratorul-de-mir-bragadiru/feed/ 2 http://florina.megablog.ro/2010/05/27/sfantul-ioan-rusul/ http://florina.megablog.ro/2010/05/27/sfantul-ioan-rusul/#comments Thu, 27 May 2010 17:56:16 +0000 florina http://florina.megablog.ro/?p=2079 Astăzi este marele mucenic şi făcător de minuni, Sfântul Ioan Rusul. Despre viaţa şi minunile sale vă invit să citiţi aici.

Sfântul Apostol Pavel spune:
“4. În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.
5. Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: “Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El.
6. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieste pe tot fiul pe care îl primeşte”.
7. Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte?
8. Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi.
9. Apoi dacă am avut pe părinţii noştri după trup, care să ne certe, şi ne sfiam de ei, oare nu ne vom supune cu atât mai vârtos Tatălui duhurilor, că să avem viaţă?
10. Pentru că ei, precum găseau cu cale, ne pedepseau pentru puţine zile, iar Acesta, spre folosul nostru, ca să ne împărtăşim de sfinţenia Lui.
11. Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii.
12. Pentru aceea, “îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi.
13. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre”, aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece.
14. Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.” (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 12, versetele 4-14).

De aici vedem că, atunci când noi nu găsim în propria persoană suficientă putere de a-I urma Domnului, dar avem dorinţa sinceră şi curată de a fi cu El, Dumnezeu ne trimite o mână de ajutor prin necazurile pe care le îngăduie să vină asupra noastră pentru a ne trezi. De fapt, necazurile le aducem noi înşine, prin deciziile noastre greşite. Este foarte important să-L rugăm pe Dumnezeu că fie cârmaciul vieţii noastre, astfel încât, prin căile pe care doar El le cunoaşte, să ne ducă în Împărăţia Sa cerească. Amin.

Rugăciune după Catisma a 7-a

Doamne, Dumnezeul meu, ca un bun şi de oameni iubitor, multe mile ai făcut cu mine, pe care nu mă aşteptam să le văd. Cu ce, oare, voi răsplăti bunătăţile Tale, Doamne, Doamne al meu ! Mulţumesc numelui Tău celui mult lăudat, mulţumesc milostivirii Tale celei negrăite ce o ai spre mine, mulţumesc îndelungii Tale răbdări celei neasemănate, şi Te rog sprijineşte-mă şi de acum înainte, şi mă ajută! Fereşte-mă, Stăpâne al tuturor, ca să nu mai greşesc înaintea Ta! Că Tu cunoşti alunecarea cea lesnicioasă a firii mele. Tu ştii nepriceperea mea, Tu cunoşti cele făptuite de mine, cele întru cunoştinţa şi întru necunoştinţă, cele de voie şi cele fără de voie, cele din noapte şi cele din zi, cele cu mintea şi cu gândul. De, aceea, ca un Dumnezeu bun şi de oameni iubitor, şterge-le, Preabunule Doamne, cu roua milei Tale şi ne mântuieşte, pentru Sfânt numele Tău, cu judecăţile care ştii! Pentru că Tu eşti lumina şi adevărul şi viaţa şi Ţie slavă înalţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

]]> http://florina.megablog.ro/2010/05/01/despre-lipsa-de-vointa-spre-lasarea-de-rau-si-facerea-de-bine/feed/ 2 http://florina.megablog.ro/2010/03/28/pana-unde-merge-ascultarea-de-duhovnic/ http://florina.megablog.ro/2010/03/28/pana-unde-merge-ascultarea-de-duhovnic/#comments Sun, 28 Mar 2010 15:25:19 +0000 florina http://florina.megablog.ro/?p=1951 Am citit pe un forum cum Părintele Petru Pruteanu spune că nu înţelege să facă ascultare în orice condiţii, adică nu ascultă de tâmpenii.

Într-adevăr, sunt două sfaturi la sfinţi care, de fapt, nu se bat cap în cap dacă le analizăm.

Primul curent spune să faci ascultare la orice, căci duhovnicul răspunde de sufletul tău. Acest sfat vine din Muntele Athos.

Al doilea curent, reprezentat de Sfântul Ignatie Briancianinov, spune să facem ascultare cu discernământ (eu mi-am ales tema de licenţă la Sfântul Ignatie, şi mi se pare cel mai adecvat vremurilor noastre). Dacă duhovnicul te îndeamnă la păcat sau erezie, trebuie neapărat părăsit pentru a nu ajunge cu el în iad.

De ce am spus că nu se bat cap în cap cele două sfaturi?

Pentru că fiecare a fost dat în alt context: în Sfântul Munte, unde duhovnicii sunt trăitori, este exclus să îndemne la păcat sau erezie.

În Rusia, pe vremea Sfântului Ignatie Briancianinov, mulţi preoţi erau în înşelare diavolească, în misticism bolnav, şi cine avea un asemenea duhovnic risca să îşi piardă mântuirea. De aceea, Sfântul Ignatie recomanda ca fiecare creştin să verifice dacă ceea ce spune preotul este în conformitate cu Sfânta Scriptură şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi.

Cu puţine excepţii, eu cred că sfatul Sfântului Ignatie Briancianinov este aplicabil vremurilor noastre, dominate de laxism canonic şi religios. Nu trebuie să ascultăm de nimeni care ne îndeamnă la păcat sau erezie, oricine ar fi acela, pentru a nu ne pierde mântuirea!

]]> http://florina.megablog.ro/2010/03/28/pana-unde-merge-ascultarea-de-duhovnic/feed/ 3 http://florina.megablog.ro/2010/02/26/citirea-sfintelor-scripturi/ http://florina.megablog.ro/2010/02/26/citirea-sfintelor-scripturi/#comments Fri, 26 Feb 2010 19:55:26 +0000 florina http://florina.megablog.ro/?p=1895 Îmi amintesc o predică a Părintelui Irineu Curtescu de la Antim, într-o duminică seară. Părintele spunea că nu ne este de folos să citim ziarele, care conţin mai mult bârfă, nici să privim la ştiri. Cel mai bine ar fi să citim zilnic din Sfânta Scriptură. Zicea părintele: “Acolo (în Biblie) ne vorbeşte Dumnezeu, tăticul nostru, şi ce poate fi mai interesant şi mai frumos pe lume? Cum să îl laşi pe tăticu pentru nişte ştiri pe care, dacă sunt cu adevărat importante, oricum le vei auzi de la ceilalţi?”

Şi într-adevăr, ce poate fi mai frumos decât să citeşti istoria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni? Sfintele Evanghelii sunt adevărat balsam pentru sufletele rănite, pentru cei care rătăcesc printre ispitele vieţii contemporane, pentru cei trişti şi pentru cei veseli, pentru săraci şi pentru bogaţi, pentru oameni simpli sau pentru înţelepţi.

Aici găsiţi Biblia Ortodoxă Online.

Eventualele nelămuriri şi întrebări le puteţi pune aici.

Căci: “aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 17,3)

(Foto: Părintele Irineu Curtescu miruind la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti)

Alte articole pe acest blog despre Părintele Irineu sau cu poza sfinţiei sale găsiti aici, aici si aici.

Eu cred că nimeni nu s-ar căsători cu o desfrânată. Cu o FOSTĂ desfrânată, cred că mulţi.

În arborele genealogic al Mântuitorului, vedem că una din strămoaşele Sale a fost Rahav desfrânata. Însă ea s-a lăsat de desfrânare când s-a căsătorit cu un israelit. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur comenta că Dumnezeu a îngăduit să aibă o strămoaşă desfrânată tocmai pentru a arată oamenilor că El îi primeşte pe cei care îşi îndreaptă viaţa.

Mai mult, tot Sfântul Ioan Gură de Aur compară neamul omenesc cu o desfrânată de care se îndrăgosteşte un prinţ. Şi din desfrânată o face fecioară.

Prin jertfa Sa, Mântuitorul a adus firea omenească la o înălţime duhovnicească fără precedent: de la starea de păcătoşenie în care zăcea a adus-o la stare de sfinţenie, în Biserică şi prin Sfintele Taine.

Nimeni nu are dreptul să deznădăjduiască. Toţi avem păcate, mai mari sau mai mici, şi nu avem dreptul să ne judecăm unii pe alţii. Pe mine, care am făcut Teologia, Dumnezeu mă va judeca mult mai aspru decât pe un om care a trăit în comunism şi nu a cunoscut nimic. Deci, să alergăm toţi către Mântuitorul, având în faţă pilda fiului risipitor, să cădem în genunchi şi să strigăm: “Am greşit, Părinte!”, având nădejde că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile, de vreme ce a venit să mântuiască lumea, să o sfinţească, să o transfigureze, să o aducă de la starea de desfrânată la starea de fecioară!

Foto: Sfânta Maria Egipteanca – Model de pocăinţă. Frescă în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Antim din Bucureşti)

Despre necesitatea Botezului în numele Sfintei Treimi pentru mântuire: “Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 28, versetele 18-20)

Despre Sfânta Împărtăşanie: “Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 6, versetele 53-56).

Despre preoţie şi spovedanie (legarea şi dezlegarea păcatelor mărturisite): “Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 20, versetele 21-23).

Aşadar, cum se poate mântui cineva fără Biserică? Cei care spun aşa arată că de fapt nu cred în Biblie, nu cred în cuvântul Mântuitorului. Aceştia au o credinţă a lor, separată de Biserica lui Hristos şi depărtată de Viaţa Veşnică. Nimeni nu se poate mântui fără Biserică, fără preoţi, fără slujbe. EXTRA ECCLESIAM NULLA SALUS! (Nu există mântuire în afară Bisericii! – Sfântul Ciprian al Cartaginei, secolul III).

“Era cineva, ce vâna prin pustie dobitoace sălbatice şi a văzut pe avva Antonie glumind cu fraţii şi s-a smintit. Iar bătrânul vrând să-l încredinţeze pe el, că trebuie câte puţin să se pogoare fraţilor, i-a zis lui: “pune săgeata în arcul tău şi întinde”. Şi a făcut aşa. Şi a zis lui: “întinde iarăşi”. Şi a întins. Şi iarăşi i-a zis: “întinde”. Şi a zis lui vânătorul: “de îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul”. Zis-a lui bătrânul: “aşa şi la lucrul lui Dumnezeu, dacă peste măsură vom întinde cu fraţii, degrab se rup. Deci trebuie câteodată şi câte puţin a ne pogorî fraţilor”. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Şi fraţii întărindu-se, au mers la locul lor.”

Când cineva îi cere să se roage, Sfântul Antonie îi spune că fără nevoinţă personală şi fără conlucrare cu Harul Dumnezeiesc, totul este zadarnic: “Un frate a zis lui avva Antonie: Roagă-te pentru mine! Zis-a lui bătrânul: nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, dacă tu însuţi nu te vei sili şi nu te vei ruga lui Dumnezeu.”

A profeţit despre vremurile care vor veni: “A zis iarăşi: “va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.”

Despre cât de mare este acest bineplăcut al lui Dumnezeu, găsim în Pateric: “Se spune, că unul dintre bătrâni s-a rugat lui Dumnezeu să vadă pe părinţi şi i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce îi arăta lui: “unde este avva Antonie”? Iar el a zis lui: “în locul unde este Dumnezeu, acolo este el.”

Mai multe cuvinte de folos va invit să citiţi aici.

Cu ale Sfântului Antonie cel Mare rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Vă invit să vedeţi şi această galerie foto cu Biserica Sfântul Antonie cel Mare din Bucureşti (Curtea Domnească).

(Foto: Biserica de lemn de la Muzeul Satului din Bucuresti)

“Poeţii adevăraţi nu sunt aceia care au scris poezii, adevăraţii poeţi sunt cei care, prin tăcerea gândurilor lor şi printr-o inimă arzătoare Îl contemplă pe Dumnezeu: de atâta măreţie şi iubire şi smerenie, gândul omenesc se înfricoşează în aşa fel încât uită cuvintele, uită ideile,  omul uită de el însuşi.

Cei pe care îi numim poeţi (lumeşti) sunt în general persoane ratate din punct de vedere duhovnicesc, chinuite de un duh rău, al “Geniului” care scrie împotriva Revelaţiei dumnezeieşti.

Iar poeţii creştini, luminaţi de Domnul, sunt cei care, asemenea Sfântului Siluan Athonitul, în perioada când Duhul Sfânt îi îndeamnă, scriu în cuvinte ceea ce nu poate fi cuprins şi înţeles în cuvinte.”

(Foto: Icoana Sfantului Arhanghel Mihail pe catapeteasma altarului din dreapta al Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou din Bucureşti)

Vedem la creare că Dumnezeu doar a spus şi au apărut plantele şi animalele. “Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: “Prăsiţi-va şi va înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea, 1, 21-25).

Dar pe om l-a făcut cu totul altfel, întâi a fost un sfat între Persoanele Sfintei Treimi, în care se arată că omul va fi creat ca o cunună a creaţiei, deci este net superior animalelor: “Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facere 1, 26-28)

Şi, ca să nu existe vreodată vreun dubiu că omul este diferit de animale, iată cum este creat: “Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărâna din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Facerea 2, 7).

Porunca lui Dumnezeu a fost ca omul să stăpânească animalele pentru că omul este singura fiinţă raţională, singura fiinţă făcută după chipul lui Dumnezeu. Omul este liber să aleagă binele sau răul. Animalele îşi urmează doar instinctele. Deci, în Sfântă Scriptură vedem clar că animalele sunt făcute pentru om (noi putem mânca şi carne, deci animale), şi nu există egalitate.

Animalele nu au suflet veşnic, primit direct de la Dumnezeu, ci doar suflet biologic. Odată moarte, animalele nu merg la Judecată, ca oamenii, nici nu ajung în Rai sau iad.

Eu vă mulţumesc pentru comentariu, poate şi alte persoane aveau această nelămurire până să citească primele două capitole din Facere.

(Foto: Miruire la Biserica Sfântul Ilie Rahova din Bucureşti)

Cain şi Abel au adus jertfă lui Dumnezeu: Abel din cele întâi născute ale oilor sale, adică a adus ceea ce era mai bun, pârga turmelor sale, iar Cain a adus nişte roade oarecare. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, iar Cain nu şi-a dat seama că a greşit neaducând ce era mai bun, ci l-a urât şi ucis pe fratele lui.

Noi renunţăm la egoism şi primim iertare de păcate când ne smerim şi ne mărturisim păcatele unui alt om, păcătos asemenea nouă. “Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcăţele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. “ (Sfânta Evanghelie după Ioan, 20, 21-23). Da, să zici păcatele lui Dumnezeu, care este sfânt, sau unui înger, care este curat, este foarte uşor pentru oricine.

şi totuşi, să ne gândim că avem un mare avantaj de pe urmă spovedaniei la un om asemenea nouă: fiind supus slăbiciunilor omeneşti, preotul ne poate înţelege cu mult mai bine decât un înger care nu are trup şi nu are deci nevoie de somn, mâncare, aer, apă.

Dar nu toţi pot primi să se smerească intr-atât încât să se mărturisească unui om păcătos asemenea lor. De aceea a zis Mântuitorul că largă este calea spre iad şi mulţi merg acolo, şi strâmtă este calea spre împărăţia Cerurilor, şi puţini sunt primiti. (Sfânta Evanghelie după Matei, 7, 13)

(Maica Domnului este Eva cea nouă, care nu a plecat urechea la glasul celui viclean, devenind astfel Maica noastră spirituală, a creştinilor. Foto: frescă exterioară a Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou, Bucureşti).

Fericita Singlitichia a spus: la început, nevoinţa şi osteneala celor ce se apropie de Dumnezeu în linişte şi în tăcere e mare, iar mai târziu e o bucurie negrăită.

Aşa cum cei ce vor să aprindă focul, la început se umplu de fum şi lăcrimează şi nu-şi ating altfel Scopul, tot astfel cei ce vor să aprindă în sine focul dumnezeiesc trebuie să-l aprindă cu lacrimi şi osteneală, linişte si tăcere.

Fericita Teodora povestea că a întrebat o fecioară, bătrână cu anii şi sporită în frica lui Dumnezeu, de pricina îndepărtării sale de lume, iar ea, suspinând, i-a vorbit astfel: tatăl meu era blând si liniştit, dar neputincios cu trupul, aşa încât toată viaţa a zăcut în pat. De altfel, când era sănătos, lucra smerit pe câmp şi strângea cele necesare pentru casă. El a dus o viaţă aşa de liniştită, încât numai rar de tot stătea ele vorbă cu cineva în satul nostru şi iubea atât de mult tăcerea, încât cei ce nu-l cunoşteau îl socoteau mut. Mama era o fire cu totul contrară. Ea se interesa de toate, chiar de cele ce se petreceau dincolo de patria noastră. Când vorbea, părea că tot trupul ei e numai o limbă. Ea se certa aproape cu toată lumea. Îi plăcea să bea vin, se îmbăta cu desfrânatele şi distrugea casa. Printre altele, nu era niciodată bolnavă. În sfârşit, tatăl meu a slăbit de atâtea boli îndelungate şi a murit. Îndată după aceasta, văzduhul s-a tulburat, au început tunete şi trăsnete înfricoşate, furtuni şi ploi aşa de mari încât timp de trei zile trupul lui n-a putut fi înmormântat. Atunci, toţi oamenii din sat, clătinând din capete, ziceau: „Ce răutate neştiută s-a ascuns printre noi! Cu adevărat că acesta este vrăjmaşul lui Dumnezeu dacă nici natura nu ne lasă să-l înmormântăm”. Mama mea, după aceasta, devenind liberă, s-a dedat şi mai mult desfrânării. Mai târziu, când a murit, timpul era frumos, cerul senin şi se parea că toate ajută spre a-i face o înmormântare cât mai luminoasă.

Când am trecut de vârsta copilăriei şi patimile au început să se trezească şi să-mi tulbure inima neîncercată, m-am aşezat într-o seară şi am început să mă gândesc ce fel de cale să-mi aleg în viaţă. Să merg oare pe calea tatălui, cu blândeţea, cu evlavia si cu curăţenia lui? Dar mă gândeam: ce i-a folosit lui acest fel de viaţă? Toată viaţa lui n-a avut decât boala şi necazuri, iar după moarte, pământul parcă nu-i primea trupul. Dacă o astfel de viaţă i-ar fi fost plăcută lui Dumnezeu, n-ar fi suferit el atâtea rele. Viaţa mamei se pare că a fost mai adevărată. Ea a trăit după toate dorinţele inimii, a fost întotdeauna sănatoasă şi s-a învrednicit de o înmormântare luminoasă, aşa că viata mamei e mai bună, E mai bine să cred ochilor mei şi să urmez celor ce sunt adevărate. Astfel, mi s-a părut că e mai bine să merg pe calea mamei. Între timp, se înnoptase şi am adormit. Iată că în vis îmi apare cineva înalt de statură, înfricoşat la vedere, care mă întreba ameninţător: Spune-mi — îmi zise — ce gânduri nutreşti în inima ta? Tremurând de frică, eu nici nu puteam să mă uit la el, iar el, cu un glas mai înfricoşat, îmi cerea să-i spun despre ce cugetam. Înnegurată de groază, eu am uitat la ce mă gândeam şi i-am spus: De nimic nu-mi mai aduc minte. Atunci, el însuşi mi-a amintit de toate.

Descoperită, am recunoscut toate şi i-am cerut înduplecare, aducându-i, ca pe o dezvinovăţire, pricina care m-a îndemnat să gândesc astfel. După aceasta, el mi-a zis: Du-te de te uită care este soarta tatălui tău şi care este a mamei tale şi apoi alegeţi-o pe care vrei şi, luându-mă de mână, m-a condus. M-a dus întâi într-o grădină plină de tot felul de pomi cu roade, cu frumuseţi care întrec orice povestire. Când am intrat noi înăuntru, ne-a întâmpinat tatăl meu şi m-a îmbrăţişat, numindu-mă copil iubit. Eu îl rugam să rămân cu dânsul, dar el mi-a zis: Acum, acest lucru este cu neputinţă dar, dacă vei păşi pe urmele mele, atunci vei veni aici în scurtă vreme.

Eu am început din nou să-l rog pe tata, dar îngerul care m-a adus acolo mi-a zis: Du-te acum şi te uită unde este mama ta. M-a dus apoi într-o locuinţă plină de întuneric şi de putoare. Acolo mi-a arătat el un cuptor care ardea cu foc şi cu smoală clocotită. Nişte feţe înfricoşate şedeau în jurul cuptorului. Eu mă uitam în jos şi am văzut pe mama în foc, scufundată până în gât. Ea scrâşnea din dinţi, arsă de foc şi mâncată de viermi. Văzându-mă, a strigat: Vai mie, copila mea, vai mie pentru păcatele mele cele rele. Cinstita ta curăţie mi se părea vrednică de râs şi nu mă gândeam să fiu pedepsită pentru desfrânare şi neînfrânare; iată ce sufăr acuma pentru o dulceaţă de scurtă vreme. Ajută-mi, copilul meu ! Adu-ţi aminte de durerile naşterii şi de grijile creşterii şi ajută pe mama ta. Cuprinsă de milă, eu întinsesem mâinile spre ea, dar focul  mi-a fript mâna aşa de rău, încât de durerea cea  nesuferită am ţipat tare şi m-am deşteptat. Din cauza strigătului meu s-au trezit şi cei ce erau cu mine  în casă şi alergând la mine, întrebau din ce pricină m-am speriat. Eu le-am povestit vedenia şi mulţumită lui Dumnezeu, Cel iubitor de oameni, am ales calea vieţii tatălui meu.

Iată ce mi-a povestit cinstita soră. Ştiind, prin urmare, ce munci înfricoşate îi aşteaptă pe păcătoşi şi cât de pline de bucurie sunt locuinţele celor ce merg pe calea poruncilor lui Dumnezeu, să ne hotărâm în inimile noastre ca să ne îndepărtăm de rău şi sa facem binele, pentru ca, prin bunătatea lui Dumnezeu, să moştenim viaţa veşnică.

(Cuvintele sfintelor femei nevoitoare)

Sfânta Mănăstire Plumbuita are hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, şi se află în cartierul Colentina din Bucureşti. A fost construită şi sfinţită în ultima parte a secolului XVI. În prezent, aici este stareţ Părintele Visarion Marinescu. Aici se află părticele din moaştele sfinţilor:

-Sfântul Mare Ierarh Nicolae

-Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

-Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

-Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Zis-a un bătrân : omul cel ce are în tot ceasul înaintea sa moartea, biruieşte slăbirea sufletului.

Zis-a iarăşi : aurul sau argintul de îl va pierde cineva, poate în locul lui să afle altul. Dar vremea pierzând-o, alta nu va mai putea afla în locul ei.

Venit-a odinioară un bătrân la alt bătrân. Şi vorbind ei, a zis unul : eu am murit lumii. I-a răspuns celălalt : să nu nădăjduieşti în tine, frate, până când vei ieşi din trup, că deşi zici tu că ai murit lumii diavolul este viu.

Zis-a un bătrân : precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împărat, aşa şi satana nu poate să ne strice nimic nouă, de va fi sufletul nostru aproape de Dumnezeu. Căci Dumnezeu zice : apropiaţi-vă de Mine şi Eu mă voi apropia de voi ! Când ne răspândim cu mintea totdeauna, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei. (Patericul egiptean)

Uneori, ne intrebam ce rost au toate acestea: de ce au loc atatea tragedii?

Raspunsul il aflam in Noul Testament: “Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El (Mantuitorul), răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai  păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia.  ” (Evanghelia dupa Luca, 13, 1-9).

Deci, oricare dintre noi putea fi in locul celor care au murit napraznic. Daca nu vom aduce roada, vom fi taiati si aruncati in focul cel vesnic.

Asa cum am spus si in alte postari, cine nu duce o viata crestineasca, nici aici pe pamant nu va fi fericit, nici in vesnicie. Daca ACUM nu vom pune inceput bun, putem sa ne asteptam la orice. Dumnezeu ne iubeste, dar nu se lasa batjocorit de indiferenta noastra. Cand stie ca o persoana nu se va mai schimba chiar daca ar trai inca 80 de ani, ci fiecare zi inseamna adaugare de pacate, atunci tot din bunatate ingaduie sa vina moartea. Pentru ca pedeapsa ii va fi mai usoara. Una e sa fi trait cineva in desfranare 1 an, si alta 30 de ani. Una e sa fi facut o femeie 2 avorturi (crime) si sa fi murit, alta sa fi facut 20. Deci, judecatile lui Dumnezeu sunt intotdeauna cele mai bune.

Pentru a nu ajunge in focul vesnic, trebuie sa ne mobilizam acum, cat inca mai putem, sa ajungem la o viata duhovniceasca autentica. Nimeni nu s-a mantuit mancand, band si dormind fara randuiala. Sa nu mai zic ca toti cei care fac pacate mari sunt departe de Imparatia Cerurilor. Avem nevoie de post, de rugaciune, de milostenie, de rabdare si blandete.

Unii spun: “Noi nu am ucis, nu am furat, de ce sa ajungem in iad?” Dar toti avem pacate, mai mari sau mai mici: mintim, suntem delasatori cu rugaciunea, cu mersul la slujba, cu postul, ne luam mancaruri cat mai bune, ne implinim orice dorinta egoista. Citeam intr-o carte ca ori de ii pui unui om un bolovan mare in spate, ori un sac cu nisip si il arunci in lac, tot se ineaca. Asa ca sa nu ne culcam pe urechea ca noi nu avem pacate mari, ORICE PACAT NE DESPARTE DE DUMNEZEU. Caci nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Sa ne curatim prin spovedanie si indreptarea vietii cat inca mai avem timp. Daca ne vine gandul sa amanam, sa ne gandim la cuvintele de mai sus ale Mantuitorului: aceia care au murit nu erau cu nimic mai rai ca noi. Insa moartea lor este avertisment pentru noi toti: avertisment ca i se poate intampla oricui sa dea seama de faptele sale cu mult mai devreme decat si-a imaginat.

(In fotografie se afla Catedrala Sfantul Dimitrie din Craiova)

RUGĂCIUNEA STAREŢILOR DE LA OPTINA

Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.
În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

Mulţi oameni sunt obsedaţi de frumuseţea trupului, aceştia uitând că frumuseţea vine şi din suflet.

La Sfântul Siluan Athonitul am găsit nişte rânduri extraordinare. Acesta spune:  “Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascul­tător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a în­ceput să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumneze­iesc; iar când a ajuns de treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare.

Am cunoscut şi o fată foarte frumoasă, cu o faţă atât de luminoasă şi plăcută, că multe fete pizmuiau frumuseţea ei. Dar păcatele au făcut-o să piardă harul, şi abia de te mai puteai uita la ea.
Dar am văzut şi altceva. Am văzut oameni care veneau în monahism cu feţe urâţite de păcate şi de patimi, dar care prin pocăinţă şi printr-o viaţă cucernică s-au schim­bat şi au ajuns foarte plăcuţi la vedere.”

Viaţa schimbă deci trăsăturile şi le face plăcute sau neplăcute, în funcţie de starea de apropiere sau depărtare de Dumnezeu. Duhul Sfânt luminează sufletul şi faţa, iar lipsa lui din cauza păcatelor şi a nepăsării o fac de nerecunoscut.

Deci, cei care sunt obsedaţi că nu au frumuseţe, să nu dispere. Soluţia nu o reprezintă bisturiul, ci cercetarea propriei conştiinţe, spovedania, mersul regulat la biserică, ţinutul posturilor şi facerea de bine.

Biserica Sfântul Antonie cel Mare din  Bucureşti este monument istoric, anul acesta (2009) împlinindu-se 450 de ani de la atestarea documentară. Aparţinea de Curtea Domnească din Bucureşti, aici venind la slujbă domnitorii.

Sursa: aici.

“Adevarata barbatie este legata intotdeauna de sentimentul smereniei adanci. Cel smerit intotdeauna este gata sa indure totul – si pe cele dinaluntru, si pe cele dinafara – socotindu-se vrednic nu numai de necazurile trimise, dar si de altele mai mari. Cel smerit nu poate fi zdruncinat, tulburat. El tot timpul este pregatit pentru orice. Asa a spus Moise Arapul cand a fost alungat din trapeza: Gata am fost si nu m-am tulburat (Psalm 118: 60). Asadar, sa pregatim sufletele si inimile noastre prin smerenie si ea ne va ajuta in rabdarea tuturor ispitelor. (Sfantul Nicon)”.

Nu suntem socotiti a fi smeriti atunci cand ne umilim singuri pe noi insine, ci cand, umiliti fiind de ceilalti, fara tulburare primim aceasta umilinta ca fiind vrednici de ea. De asemenea, sterpiciunea noastra sufleteasca, fara sa vrem, ne coboara in adancul smereniei si patimile care ne chinuie au aceeasi influenta. (Sfantul Macarie)