Articol scris în data de 6 martie 2010 şi catalogat în Articole - Un comentariu

Mâine este a treia duminică din Postul Mare, a Sfintei Cruci.

Sfânta Cruce este altarul de jertfă al lui Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos S-a răstignit pentru a ne duce în Împărăţia Cerurilor. Şi cum putem ajunge acolo? Urmând Lui. Iar Mântuitorul spune: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie.” (Sfântă Evanghelie după Marcu 8, 34).

Deci, ispitele şi greutăţile sunt inerente în această viaţă. Trebuie să luptăm cu ispitele şi să acceptăm cu bucurie greutăţile pe care le întâmpinăm, ştiind că Hristos, fără păcat fiind, a suferit multe chinuri şi moarte pe cruce. Iar noi, păcătoşi fiind, fugim de suferinţă! Şi cum vrem atunci să ne mai mântuim?

Continuare...
Articol scris în data de 19 februarie 2010 şi catalogat în Articole, Icoane - Un comentariu

Ne influenţează oare personalitatea celor cu care intrăm în contact?

Găsim în Sfânta Scriptură: “Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi. Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici.” (Psalmul 17, 28-29)

Iar în Epistola întâia către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel avertizează: “Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” (Capitolul 15, versetul 33).

Ca să te vezi, trebuie să priveşti în ochii celuilalt. La propriu şi la figurat. Dar ochii celuilalt, sufleteşti sau trupeşti, sunt parte din fiinţa lui. Dacă fiinţa lui este rea, te vezi şi tu rău, căci aşa oglindesc ochii lui. Văzându-te rău, începi să crezi că aşa eşti

Continuare...
Articol scris în data de 8 februarie 2010 şi catalogat în Articole, Icoane - 2 Comentarii

Titlul unui topic de pe un forum era “Cine s-ar căsători cu o desfrânată?”

Eu cred că nimeni nu s-ar căsători cu o desfrânată. Cu o FOSTĂ desfrânată, cred că mulţi.

În arborele genealogic al Mântuitorului, vedem că una din strămoaşele Sale a fost Rahav desfrânata. Însă ea s-a lăsat de desfrânare când s-a căsătorit cu un israelit. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur comenta că Dumnezeu a îngăduit să aibă o strămoaşă desfrânată tocmai pentru a arată oamenilor că El îi primeşte pe cei care îşi îndreaptă viaţa.

Mai mult, tot Sfântul Ioan Gură de Aur compară neamul omenesc cu o desfrânată de care se îndrăgosteşte un prinţ. Şi din desfrânată o face fecioară.

Continuare...
Articol scris în data de 7 februarie 2010 şi catalogat în Articole, Părinţi ortodocşi - Scrieti un comentariu

Mulţi oameni spun că au o relaţie directă cu Dumnezeu şi nu au nevoie de preot şi de Biserică pentru a se mântui. Mă adresez acestei categorii de oameni, punându-le în faţă citate din Biblie, şi mai precis cuvintele Mântuitorului.

Despre necesitatea Botezului în numele Sfintei Treimi pentru mântuire: “Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 28, versetele 18-20)

Despre Sfânta Împărtăşanie: “Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 6, versetele 53-56).

Despre preoţie şi spovedanie (legarea şi dezlegarea păcatelor mărturisite)

Continuare...
Articol scris în data de 5 februarie 2010 şi catalogat în Articole, Icoane - 15 Comentarii

Am văzut aici clipul de pe Youtube cu un fragment din emisiunea în care Pavel Coruţ se certa cu Gigi Becali, spunând că nu există diavol şi că diavolul nu poate fi un concurent al lui Dumnezeu.

Dacă aş fi văzut la televizor emisiunea şi aş fi putut suna, l-aş fi întrebat pe Pavel Coruţ dacă este creştin. Sincer, eu nu cred că este creştin. Un creştin crede despre Biblie că este Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolii redau cuvintele Mântuitorului în Sfintele Evanghelii, şi toată este insuflată de Duhul Sfânt: “Toată Scriptură este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel că omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit

Continuare...
Articol scris în data de 26 decembrie 2009 şi catalogat în Articole, Icoane, Părinţi ortodocşi - Un comentariu

Hristos S-a născut!

În aceste zile luminate ale Praznicului Naşterii Domnului, să nu uităm de rugăciune. Aceasta este pentru suflet ca aerul pentru trup.

Continuare...
Articol scris în data de 23 noiembrie 2009 şi catalogat în Articole, Pentru elevi, Video / Audio - 2 Comentarii

Pe 15 noiembrie a început Postul Naşterii Domnului. Perioada aceasta a fost rânduită de Sfinţii Părinţi ca să ne pregătim să-L primi pe Domnul nostru Iisus Hristos cum se cuvine, adică luminaţi de post şi de fapte bune.

Continuare...
Articol scris în data de 4 noiembrie 2009 şi catalogat în Articole, Icoane, Pentru elevi - 3 Comentarii

Din nou despre păcate. Astăzi vreau să vorbim puţin despre felul păcatelor. Chiar dacă pare puţin scolastică, împărţirea păcatelor mi se pare totuşi uşor de înţeles.

Păcatele sunt de două feluri:

1. Prin comitere (când facem ceva rău).
2. Prin omitere (când nu facem fapte bune).

Continuare...
Articol scris în data de 7 septembrie 2009 şi catalogat în Articole, Icoane - 15 Comentarii

Astăzi, în tramvai, am fost foarte contrariată de o scenă. Un domn stătea pe scaun. Au urcat o femeie cu un căţel în braţe şi altă femeie cu un copil în braţe. Domnul s-a ridicat şi a dat scaunul femeii cu căţel. Cum este posibil

Continuare...
Bun venit tuturor celor care vor intra pe blogul meu! Ca să mă prezint, sunt Florina Drossu, fostă Stan, 30 de ani, căsătorita din aprilie 2009. Am terminat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în 2004, la secţia Litere- Limba Franceză şi Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale în 2010, specializarea Marketing. În prezent sunt profesor de religie ortodoxă la Şcoala nr. 143 din Bucureşti. Îmi plac foarte mult pelerinajele la mănăstiri, plimbările prin natură şi mai ales fotografiatul. Sunt membru destul de activ pe www.orthphoto.net . Va mulţumesc pentru vizită!
Click Design