Sfânta Cruce este altarul de jertfă al lui Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos S-a răstignit pentru a ne duce în Împărăţia Cerurilor. Şi cum putem ajunge acolo? Urmând Lui. Iar Mântuitorul spune: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie.” (Sfântă Evanghelie după Marcu 8, 34).

Deci, ispitele şi greutăţile sunt inerente în această viaţă. Trebuie să luptăm cu ispitele şi să acceptăm cu bucurie greutăţile pe care le întâmpinăm, ştiind că Hristos, fără păcat fiind, a suferit multe chinuri şi moarte pe cruce. Iar noi, păcătoşi fiind, fugim de suferinţă! Şi cum vrem atunci să ne mai mântuim?

Fuga de cruce, de suferinţă este caracteristica epocii noastre. Oamenii sunt egoişti şi mândri, vor să scape repede şi prin orice mijloace de suferinţă, chiar dacă acceptarea acesteia i-ar curăţi. Foarte mulţi au intrat pe acest blog căutând “ghicitoare”, “vrăjitoare”, “paranormal”. Aceştia ar trebui să ştie că ghicitul şi vrăjitoria reprezintă un păcat. În Vechiul Testament, Dumnezeu îi spune lui Moise: ” Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător, nici descântător, nici chemător de duhuri, nici mag, nici de cei ce grăiesc cu morţii. Căci urâciune este înaintea Domnului tot cel ce face acestea”. (Deuteronomul 18, 10-12).

Iar în Noul Testament, în Apocalipsă, Mântuitorul refuză categoric primirea celor păcătoşi în Împărăţia Cerurilor: “Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” (22,15).

Pe cei ce doresc să aprofundeze ceea ce spune Sfânta Scriptură despre vrăjitorie, îi invit să citească mai multe aici.

Mai mult, în Vieţile Sfinţilor vedem cum Sfânta Cruce a biruit puterile demonilor şi ale vrăjilor. Un exemplu, viaţa Sfinţilor Ciprian şi Iustina.

Noi, în necazuri şi ispite, să ne rugăm Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor şi îngerilor şi, făcând cu evlavie semnul Sfintei Cruci, să răbdăm cu bucurie totul, căci privirea noatră trebuie aţintită la Hristos şi la viaţa cea veşnică, de care să ne învrednicească Domnul pe toţi. Amin!

Abia când ieşim din noi înşine pentru a-i iubi şi ajuta pe ceilalţi ajungem la odihna sufletească. Altfel, suntem nişte copii de 30, 40, 50… 90 de ani. Pentru că nu trecerea anilor ne maturizează, ci iubirea. Iubirea în Hristos.

Găsim în Sfânta Scriptură: “Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi. Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici.” (Psalmul 17, 28-29)

Iar în Epistola întâia către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel avertizează: “Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” (Capitolul 15, versetul 33).

Ca să te vezi, trebuie să priveşti în ochii celuilalt. La propriu şi la figurat. Dar ochii celuilalt, sufleteşti sau trupeşti, sunt parte din fiinţa lui. Dacă fiinţa lui este rea, te vezi şi tu rău, căci aşa oglindesc ochii lui. Văzându-te rău, începi să crezi că aşa eşti, şi vei acţiona de acum încolo ca atare. “Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 43). Nu poate omul rău să te facă bun.

Sfinţii însă, prin iubirea şi blândeţea lor, au prefăcut fiare în oameni: tâlhari, criminali, prostituate. Ei le-au arătat iubire, le-au acordat demnitate şi cei căzuţi în cele mai murdare păcate au primit puterea de a începe o viaţă nouă. În Hristos. Să încercăm să avem în preajma noastră oameni care măcar încearcă să se apropie sincer de Dumnezeu. Să îi evităm pe hulitori, căci nu avem niciun avantaj duhovnicesc de la aceştia.

Sfinţii nu ieşeau la predicare decât după zeci de ani de nevoinţă în mănăstiri, în peşteri, în pustii, atunci când nu îi mai putea afecta personalitatea celor cu care intrau în contact căci erau întăriţi cu putere de sus. Noi nu trebuie să ne încredem în puterile noastre mai mult decât în cuvintele Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi. Mulţi au căzut şi dintre cei întăriţi. Noi să nădăjduim doar în mila lui Dumnezeu şi să îi cerem ajutor Măicuţei Domnului în viforul ispitelor ce ne înconjoară de-a pururi.

Eu cred că nimeni nu s-ar căsători cu o desfrânată. Cu o FOSTĂ desfrânată, cred că mulţi.

În arborele genealogic al Mântuitorului, vedem că una din strămoaşele Sale a fost Rahav desfrânata. Însă ea s-a lăsat de desfrânare când s-a căsătorit cu un israelit. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur comenta că Dumnezeu a îngăduit să aibă o strămoaşă desfrânată tocmai pentru a arată oamenilor că El îi primeşte pe cei care îşi îndreaptă viaţa.

Mai mult, tot Sfântul Ioan Gură de Aur compară neamul omenesc cu o desfrânată de care se îndrăgosteşte un prinţ. Şi din desfrânată o face fecioară.

Prin jertfa Sa, Mântuitorul a adus firea omenească la o înălţime duhovnicească fără precedent: de la starea de păcătoşenie în care zăcea a adus-o la stare de sfinţenie, în Biserică şi prin Sfintele Taine.

Nimeni nu are dreptul să deznădăjduiască. Toţi avem păcate, mai mari sau mai mici, şi nu avem dreptul să ne judecăm unii pe alţii. Pe mine, care am făcut Teologia, Dumnezeu mă va judeca mult mai aspru decât pe un om care a trăit în comunism şi nu a cunoscut nimic. Deci, să alergăm toţi către Mântuitorul, având în faţă pilda fiului risipitor, să cădem în genunchi şi să strigăm: “Am greşit, Părinte!”, având nădejde că Dumnezeu ne ascultă rugăciunile, de vreme ce a venit să mântuiască lumea, să o sfinţească, să o transfigureze, să o aducă de la starea de desfrânată la starea de fecioară!

Foto: Sfânta Maria Egipteanca – Model de pocăinţă. Frescă în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Antim din Bucureşti)

Despre necesitatea Botezului în numele Sfintei Treimi pentru mântuire: “Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele  Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 28, versetele 18-20)

Despre Sfânta Împărtăşanie: “Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 6, versetele 53-56).

Despre preoţie şi spovedanie (legarea şi dezlegarea păcatelor mărturisite): “Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 20, versetele 21-23).

Aşadar, cum se poate mântui cineva fără Biserică? Cei care spun aşa arată că de fapt nu cred în Biblie, nu cred în cuvântul Mântuitorului. Aceştia au o credinţă a lor, separată de Biserica lui Hristos şi depărtată de Viaţa Veşnică. Nimeni nu se poate mântui fără Biserică, fără preoţi, fără slujbe. EXTRA ECCLESIAM NULLA SALUS! (Nu există mântuire în afară Bisericii! – Sfântul Ciprian al Cartaginei, secolul III).

Dacă aş fi văzut la televizor emisiunea şi aş fi putut suna, l-aş fi întrebat pe Pavel Coruţ dacă este creştin. Sincer, eu nu cred că este creştin. Un creştin crede despre Biblie că este Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolii redau cuvintele Mântuitorului în Sfintele Evanghelii, şi toată este insuflată de Duhul Sfânt: “Toată Scriptură este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel că omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 3, versetele 16-17).

Deci, de vreme ce Sfânta Scriptură este insuflată de Dumnezeu, înseamnă că spune adevărul, şi nu mituri. Ca să nu facem aici un tratat despre existenţa diavolului, mă voi mărgini la Noul Testament.

Înainte de a începe Domnul nostru Iisus Hristos activitatea Sa misionară, diavolul I S-a arătat şi L-a ispitit:

1.       Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,
2.     Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit.
3.     Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine.
4.     Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.
5.     Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii.
6.     Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc;
7.     Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.
8.     Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”.
9.     Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos;
10.     Căci scris este: “Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească”;
11.     Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău.
12.     Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
13.     Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme.  (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 4, versetele 1-13).

Adresându-se mustrător fariseilor şi cărturarilor făţarnici, Mântuitorul spune:

“Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

(Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 8, versetul 44)

Ca să arate ucenicilor Săi că este Dumnezeu dintotdeauna, chiar şi înainte de crearea omului, Mântuitorul spune: “Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 10, versetul 18).

Dacă nu ar fi existat diavol, domnule Coruţ, de ce au căzut în păcat Adam şi Eva? De ce se întâmplă tot răul din lume? Din cauza lui Dumnezeu? Vedeţi deci că spuneţi blasfemii? Dumnezeu nu a creat răul, i-a creat pe îngeri buni, dăruindu-le însă libertate. Dacă diavolul nu a folosit cum trebuie libertatea, va fi judecat şi aruncat în iad. Da, asta spune Mântuitorul, că iadul nu a fost creat pentru oameni, ci pentru diavol, după căderea acestuia. Acum însă, şi oamenii care urmează diavolului ajung acolo und este “plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. (“Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.” Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 25, versetul 41)

Şi dacă nu există diavol, de ce a mai fost nevoie să Se întrupeze Cuvântul lui Dumnezeu, adică Domnul nostru Iisus Hristos? Tot Sfânta Scriptură vă răspunde!

“Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, capitolul 3, versetul 8).

Aşadar, eu care nu susţineam stilul domnului Gigi Becali, vă spun că valorează mai mult decât vă închipuiţi. Pentru că nu a răbdat să audă hule şi blasfemii. Pentru că a sunat să ia cuvântul. Bravo, Domnule Becali! Păcat, Domnule Corut, că veţi ajunge în compania celor în care nu credeţi, şi mai şi încercaţi să vă faceţi discipoli!

Cât despre ultima idee, că diavolul nu este un concurent al lui Dumnezeu, vă înşelaţi din nou. Da, Dumnezeu este atotputernic, diavolul nu poate nimic de la sine, dar dacă omul dă putere diavolului, răul învinge în acea persoană. În criminali, în hoţi, în violatori, cine acţionează? Al cui duh? Sper să nu blasfemiati că Duhul lui Dumnezeu! Vedeţi deci că oricine, şi o băbuţă analfabetă de la ultima parohie ştie mai multe decât dumneavoastră?

Eu vă invit să (re)citiţi Biblia cu atenţie şi să vedeţi că Domnul Gigi Becali şi părintele care a intervenit au avut dreptate. Biserica este instituită chiar de Domnul nostru Iisus Hristos. El i-a trimis pe sfinţii apostoli să predice şi să boteze şi tot El este cel care a făcut, face şi va face minuni cu cei credincioşi până la sfârşitul veacurilor. Amin.

(Foto: Ispitirea Domnului, fresca la Sfanta Manastire Cernica, Ilfov).

În aceste zile luminate ale Praznicului Naşterii Domnului, să nu uităm de rugăciune. Aceasta este pentru suflet ca aerul pentru trup. Şi cum să ajungem la rugăciune deasă? Rugându-ne! Spune Părintele Firmilian Gherasim: “Cum să ai stare de rugăciune dacă nu te rogi?” Şi tot Părintele Firmilian spune că trebuie, oricât de ocupaţi am fi, să facem măcar rugăciunile de dimineaţă şi de seară, iar în timpul zilei rugăciuni scurte şi dese. Proverbul românesc “Pofta vine mâncând” se aplică şi aici. Poate la început ni se pare că facem degeaba rugăciunea, că suntem tot împietriţi, dar cu vremea, lucrurile se schimbă, începem să înţelegem ceea ce citim. Şi, de fiecare dată, când rostim rugăciunile atenţi fiind la înţelesul cuvintelor, suntem mai aproape de Dumnezeu, iar rugăciunea devine cea mai mare bucurie.

Rugăciunea adevărată se învaţă în Biserică. Privegherile, cântările Vecerniei, ale Utreniei şi mai ales Sfânta Liturghie fac orice inimă împietrită să ardă de dragostea lui Dumnezeu.

(Foto: Iisus Hristos Emanuel | Frescă în Biserica Sfântul Elefterie Vechi | Bucureşti)

Soţul meu a găsit un colind care îi place foarte mult:

Şi cum nu îl primim noi, în 2009, pe Domnul Iisus Hristos?

Să citim puţin din Sfânta Evanghelie de la Matei:

31.         Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale.
32.       Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre.
33.       Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga.
34.       Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.
35.       Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;
36.       Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
37.       Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei?
38.       Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat?
39.       Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?
40.       Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.
41.       Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.
42.       Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau;
43.       Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
44.       Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?
45.       El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.
46.       Şi vor merge aceştia la osânda veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.” (Capitolul 25)

Deci, şi în 2009, ca în fiecare an, Îl putem primi pe Domnul Iisus Hristos în viaţă noastră ajutându-i pe semenii noştri.

Păcatele sunt de două feluri:

1. Prin comitere (când facem ceva rău).
2. Prin omitere (când nu facem fapte bune).

Cred că păcatele prin omitere sunt mai multe şi mai grave decât cele prin comitere. Să îl luăm drept exemplu pe tânărul bogat: “Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: [...] de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 19, versetele 16-22)

Acesta nu a făcut păcate, dar nici fapte bune. Când Mântuitorul îl îndeamnă să facă fapte bune, tânărul consideră prea greu cuvântul acesta pentru el.

La fel, în pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, nu ni se spune despre vreun păcat explicit al bogatului, ci doar de lipsa sa de milostivire faţă de săracul care zăcea la poarta lui şi îşi dorea măcar fărâmiturile de la masa lui: “Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie…” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 16, versetele 19-24)

Şi în pilda samarineanului milostiv, preotul şi levitul au trecut pe lângă cel lăsat abia viu şi nu l-au ajutat, neimplinindu-şi astfel menirea: “Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 10, versetele 30-34).

Sfinţii, oricât de mult erau lăudaţi de oameni şi de ucenici, întotdeauna se smereau recunoscând că puteau face mult mai mult bine în viaţă. Niciodată nu facem tot binele pe care îl putem face, întotdeauna putem posti mai mult, ne putem ruga mai mult, îi putem ajuta pe ceilalţi cu mult mai mult decât o facem. De aceea, sfinţenia şi dreptatea oamenilor nu poate fi nicidecum comparată cu desăvârşirea lui Dumnezeu, care nu a precupeţit NIMIC pentru mântuirea noastră, încât şi pe Fiul Sau L-a trimis că să moară pentru a ne deschide nouă, păcătoşilor, porţile Împărăţiei Cerurilor.

(Foto: Iisus Hristos Emanuel, frescă în pridvorul Bisericii Sfântul Elefterie cel Vechi din Bucureşti)

Sunt unii bătrâni care nu au avut niciodată copii şi se leagă de câini sau de pisici ca de fiinţe umane, în timp ce orfelinatele sunt pline de copilaşi care îţi rup inima când îi vezi câtă sete de iubire au. Dacă aceşti oameni fără copii ar înfia un copil, acesta ar avea şanse mult mai mari de integrare în societate, iar părinţii adoptivi ar avea plată de la Dumnezeu.

(Foto: Icoana Schimbării la Faţă a Mântuitorului din clopotniţa Sfintei Mănăstiri Plumbuita)