Aici au vieţuit mari părinţi duhovniceşti ca Părintele Arhimandrit Damian Bogdan, Părintele Gherasim Părăuşanu, Părintele Gherontie Ghenoiu. Tot aici este şi mănăstirea de metanie a Părintelui Firmilian Gherasim, autorul cărţii “Ortodoxia şi eroarea evoluţionistă”. Părintele Gherasim a murit la Cernica, în ziua de Paşti şi a Sfântului Calinic, în picioare, făcându-şi semnul Sfintei Cruci! (Ultimele două fotografii sunt din 2004, făcute la rezoluţie mică (VGA).

În aceste zile luminate ale Praznicului Naşterii Domnului, să nu uităm de rugăciune. Aceasta este pentru suflet ca aerul pentru trup. Şi cum să ajungem la rugăciune deasă? Rugându-ne! Spune Părintele Firmilian Gherasim: “Cum să ai stare de rugăciune dacă nu te rogi?” Şi tot Părintele Firmilian spune că trebuie, oricât de ocupaţi am fi, să facem măcar rugăciunile de dimineaţă şi de seară, iar în timpul zilei rugăciuni scurte şi dese. Proverbul românesc “Pofta vine mâncând” se aplică şi aici. Poate la început ni se pare că facem degeaba rugăciunea, că suntem tot împietriţi, dar cu vremea, lucrurile se schimbă, începem să înţelegem ceea ce citim. Şi, de fiecare dată, când rostim rugăciunile atenţi fiind la înţelesul cuvintelor, suntem mai aproape de Dumnezeu, iar rugăciunea devine cea mai mare bucurie.

Rugăciunea adevărată se învaţă în Biserică. Privegherile, cântările Vecerniei, ale Utreniei şi mai ales Sfânta Liturghie fac orice inimă împietrită să ardă de dragostea lui Dumnezeu.

(Foto: Iisus Hristos Emanuel | Frescă în Biserica Sfântul Elefterie Vechi | Bucureşti)

“Poeţii adevăraţi nu sunt aceia care au scris poezii, adevăraţii poeţi sunt cei care, prin tăcerea gândurilor lor şi printr-o inimă arzătoare Îl contemplă pe Dumnezeu: de atâta măreţie şi iubire şi smerenie, gândul omenesc se înfricoşează în aşa fel încât uită cuvintele, uită ideile,  omul uită de el însuşi.

Cei pe care îi numim poeţi (lumeşti) sunt în general persoane ratate din punct de vedere duhovnicesc, chinuite de un duh rău, al “Geniului” care scrie împotriva Revelaţiei dumnezeieşti.

Iar poeţii creştini, luminaţi de Domnul, sunt cei care, asemenea Sfântului Siluan Athonitul, în perioada când Duhul Sfânt îi îndeamnă, scriu în cuvinte ceea ce nu poate fi cuprins şi înţeles în cuvinte.”

(Foto: Icoana Sfantului Arhanghel Mihail pe catapeteasma altarului din dreapta al Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou din Bucureşti)

-credinţă dreaptă;

-smerenie;

- fapte bune.

Dacă nu are cineva credinţă dreaptă, degeaba are fapte bune, nu poate fi primit în Împărăţia Cerurilor. Erezia înseamnă minciună, şi nimeni din cei ce trăiesc în minciună nu va putea fi primit în Împărăţia Adevărului.

Protestanţii spun că nu este nevoie să facem fapte bune pentru mântuire, ci doar să credem. Ei îl contrazic însă pe Sfântul Apostol Iacov, care zice: “14. Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască?
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele,
16. Şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul?
17. Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.
18. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arată, din faptele mele, credinţa mea.
19. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.
20. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?
26. Căci precum trupul fără suflet mort este, astfel şi credinţa fără de fapte, moartă este.” (Epistola Sfântului Apostol Iacov, capitolul II).

Iarăşi, degeaba are cineva credinţă dreaptă (este ortodox) şi face şi fapte bune dacă le face cu mândrie. Spune Mântuitorul că suntem datori să facem binele, nu trebuie să ne mândrim sau să aşteptăm recompensă.

(Foto: Fresca reprezentand Adormirea Maicii Domnului din Biserica comunei Heresti, Giurgiu).