Florina Drossu Blog | Fotografii ortodoxe, articole creştine bazate pe învăţătura Sfinţilor Părinţi » Dumnezeu

Cei mai frumoşi ani

florina — Fri, 14 Jan 2011 19:50:27 +0000

Am auzit de atâtea ori: “şi-a petrecut cei mai frumoşi ani în închisoare”, sau “îngrijind un copil”. Care sunt cei mai frumoşi ani? Ai copilăriei? Ai adolescenţei? Ai tinereţii? Eu cred că anii cei mai frumoşi sunt cei în care conştientizăm relaţia cu Dumnezeu şi ne apropiem de El şi de Biserică. Atunci nu mai suntem copii, tineri, maturi, ci ancoraţi în veşnicie. Abia când mă simt aproape de Dumnezeu mă simt împlinită şi fericită, şi ştiu că această stare poate ţine… la nesfârşit!

Despre traumele psihice

florina — Sat, 16 Oct 2010 09:24:59 +0000

În zilele noastre, tot mai mulţi copii şi adulţi sunt abuzaţi şi rămân cu traume şi sechele, de cele mai multe ori, pentru tot restul vieţii. Cum poate cineva să treacă definitiv peste o traumă proprie? Primul lucru pe care trebuie să îl facă este să se spovedească la un duhovnic iscusit, să participe la sfintele slujbe şi mai ales la Sfânta Liturghie şi la Sfântul Maslu şi să se roage cu credinţă. Dumnezeu, prin harul Său, poate vindeca în scurt timp orice rană! Apoi, să continue “tratamentul duhovnicesc” ajutându-i pe alţi oameni care se află în situaţii cu mult mai grele. Cine are traume, să meargă în spitale, în azile, în orfelinate şi să şteargă cu iubire lacrimile nesecate ale celor suferinzi şi necăjiţi! Cu siguranţă, suferinţa proprie ajunge pe locul doi, iar în timp dobândeşte vindecare.

Fertilizarea in vitro

florina — Fri, 16 Jul 2010 17:35:27 +0000

Stim ca fertilizarea in vitro nu poate fi acceptata de Biserica pentru ca multi embrioni (a se întelege copii cu suflet vesnic, nemuritor!) mor când nu se prind de uter. Acum vreau sa vorbim despre un alt aspect al fertilizarii în vitro, unul mult mai duhovnicesc!

Am citit la Cuviosul Paisie Aghioritul ca nu e bine sa fortam mâna lui Dumnezeu pentru a avea copii. Povestea odata Cuviosul ca erau doi tineri casatoriti care îsi doreau nespus un copil si Îl “bateau la cap” pe Dumnezeu cu cererea lor. Pâna la urma, femeia a nascut un baietel, si peste câtiva ani a murit. Sotul s-a recasatorit cu o femeie mai tânara. Când baiatul avea în jur de 18 ani, tatal l-a surprins în pat cu a doua sa sotie si, orbit, i-a omorât pe amândoi. În închisoare, si-a adus aminte ca nu s-au rugat sa le dea Dumnezeu un copil DACA LE ESTE DE FOLOS, ci au vrut neaparat unul.

Sa nu uitam ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta, ATUNCI CÂND NE ESTE DE FOLOS!

Cum să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu

florina — Sun, 13 Jun 2010 13:26:34 +0000

În pericopa evanghelică de astăzi, care face parte din Cuvântarea de pe Munte, Mântuitorul ne arată că nu trebuie să ne îngrijim atât de mult de cele pământeşti:

http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6 (Versetele 22-33)

Şi dacă nu trebuie să alergăm după cele de aici, ce să căutăm oare? La Evanghelia după Ioan, tot Mântuitorul spune că El are apa cea vie: “Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi; dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică.” (Sfântă Evanghelie după Ioan, capitolul 4, versetele 13-14). Şi ce este viaţa veşnică? “Şi această este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis”. (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 17, versetul 3).

Deci, ca să fim părtaşi vieţii veşnice, trebuie să avem o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu, curată şi deplină, fără erezii, căci tatăl minciunii este diavolul (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 44, versetul 8), iar erezia desparte de Dumnezeu. Sfânta Biserică Ortodoxă, prin iluminarea Duhului Sfânt, la cele şapte Sinoade Ecumenice a lămurit aspectele dogmatice tăgăduite de ereticii acelor vremuri. Deci, trebuie să credem cu tărie în dogmele Sfintei noastre Biserici, căci avem dovada că Dumnezeu este cu noi:

http://florina.megablog.ro/2009/09/04/biserica-ortodoxa-este-biserica-lui-hristos/

Dar credinţa nu este suficientă pentru viaţa veşnică:

“Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură. Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, capitolul 2, versetele 14-20).

Iar Mântuitorul spune: “Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui. Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 14, versetele 21, 23-24).

Şi, în plus, mai trebuie să avem smerenie pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Căci, de ce să ne madrim, de vreme ce slugi netrebnice suntem, care când facem ceva bun, ne facem cât de cât datoria, nici aceea aşa cum trebuie? “Aşa şi voi, când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 17, versetul 10)

Nu este greu să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu, mai ales că suntem deja în Biserica Ortodoxă. Acum, trebuie să citim cât mai mult din scrierile Sfinţilor noştri despre Sfânta şi Dreapta Credinţă Ortodoxă şi despre cum să ne lăsăm de patimi şi să cultivăm în noi virtuţile. Ajutor Îl avem pe Dumnezeu, apoi pe Maica Domnului, pe toţi sfinţii şi îngerii, căci bucurie mare se face în cer când un păcătos se întoarce la Creatorul, Mântuitorul şi Sfintitorul său. Amin!

Să ne întoarcem la Dumnezeu cât încă avem timp!

florina — Wed, 12 May 2010 20:34:14 +0000

Criza se adânceşte. Cine ne poate scoate din ea? Politica? Nu spun că nu se străduieşte toată lumea, dar fără ajutorul lui Dumnezeu nu vom reuşi nimic. Şi cum vom primi ajutor? Să vedem în Sfânta Scriptură ce s-a întâmplat cu ninivitenii.

http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/40/Iona

Oamenii de acolo au păcătuit, Dumnezeu a hotărât să-i piardă, dar a fost trimis Iona să le spună decizia lui Dumnezeu. Oamenii s-au pocăit, iar Dumnezeu a cruţat cetatea.

Însă, la Evanghelia după Luca, la pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, vedem că nu mai este trimis alt prooroc:

“Iar el (bogatul) a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi (pe Lazăr) în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” (Capitolul 16, versetele 27-31)

Şi aşa este: căci Domnul Iisus Hristos a înviat din morţi, şi câţi oare şi-au îndreptat viaţa?

De aceea, alte avertismente să nu aşteptăm. Să ştim că dacă ne întoarcem cu adevărat, ne spovedim, părăsim păcatele şi devenim sinceri în relaţia cu Dumnezeu, Acesta poate face o minune şi să avem o viaţă fericită şi aici. Dar dacă, în perioade de înflorire economică, oamenii folosesc spre rău bogăţia prin plăceri vătămătoare, atunci de ce să lase Dumnezeu bunăstare? Ca să ajungem în iad? Poate măcar aşa ne trezim şi devenim mai cumpătaţi, mai buni, mai milostivi.

De ce nu avem dreptul să judecăm pe alţii

florina — Wed, 10 Mar 2010 18:44:27 +0000

Mulţi îşi dau cu părerea şi osândesc diferiţi păcătoşi. Ei spun: “Eu nu aş fi făcut aşa ceva în locul lui”. Dar fiecare persoană este unică, şi deci şi motivaţiile şi intensitatea trăirilor. Aşadar, nu am cum să ştiu eu ce a simţit altcineva când a făcut ceva ce eu judec a fi rău. Şi, neştiind ce a simţit, nu am cum să judec obiectiv. Doar cineva care ştie în totalitate contextul faptelor cuiva poate să judece drept. Şi acea persoană este numai Dumnezeu, care cunoaşte gândurile şi simţirile oamenilor. Iar judecata lui Dumnezeu nu este pătimaşă, ca a noastră, este singura judecată cu adevărat obiectivă.

“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 3, 16-17). Acum este vremea când Dumnezeu încearcă să-i mântuiască pe oameni. După moartea fiecăruia, la judecata particulară, fiecare dă seama de faptele sale. Însă noi, oamenii, judecăm înainte de vreme (oricine se poate pocăi până la sfârşitul vieţii) şi subiectiv, căci nu cunoaştem adâncul fiinţei celor pe care îi judecăm.

Acum, în Postul Mare fiind, să luăm hotărârea de a nu-i mai judeca pe fraţii noştri, ca să nu ne agonisim osândă, “căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”. (Sfânta Evanghelie după Luca, 6,38). Sfinţii Părinţi ne recomandă să ne vedem de păcatele proprii, şi aşa vom afla adevărata odihnă şi calea către Dumnezeu.

Update: Nu mă refeream la probleme dogmatice. Credinţa adevărată trebuie să o apărăm chiar cu preţul vieţii.

Sfinţii au zis: “Urâm păcatul, dar îl iubim pe păcătos”.

Urâm erezia, căci “tatăl minciunii este diavolul”, dar îi iubim pe cei căzuţi în ea şi ne rugăm pentru luminarea lor.

Nu ma refeream la probleme dogmatice. Credinta adevarata trebuie sa o aparam chiar cu pretul vietii.

Sfintii au zis: “Uram pacatul, dar il iubim pe pacatos”.

Uram erezia, caci “tatal minciunii este diavolul”, dar ii iubim pe cei cazuti in ea si ne rugam pentru luminarea lor.

Citirea Sfintelor Scripturi

florina — Fri, 26 Feb 2010 19:55:26 +0000

Îmi amintesc o predică a Părintelui Irineu Curtescu de la Antim, într-o duminică seară. Părintele spunea că nu ne este de folos să citim ziarele, care conţin mai mult bârfă, nici să privim la ştiri. Cel mai bine ar fi să citim zilnic din Sfânta Scriptură. Zicea părintele: “Acolo (în Biblie) ne vorbeşte Dumnezeu, tăticul nostru, şi ce poate fi mai interesant şi mai frumos pe lume? Cum să îl laşi pe tăticu pentru nişte ştiri pe care, dacă sunt cu adevărat importante, oricum le vei auzi de la ceilalţi?”

Şi într-adevăr, ce poate fi mai frumos decât să citeşti istoria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni? Sfintele Evanghelii sunt adevărat balsam pentru sufletele rănite, pentru cei care rătăcesc printre ispitele vieţii contemporane, pentru cei trişti şi pentru cei veseli, pentru săraci şi pentru bogaţi, pentru oameni simpli sau pentru înţelepţi.

Aici găsiţi Biblia Ortodoxă Online.

Eventualele nelămuriri şi întrebări le puteţi pune aici.

Căci: “aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 17,3)

(Foto: Părintele Irineu Curtescu miruind la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti)

Alte articole pe acest blog despre Părintele Irineu sau cu poza sfinţiei sale găsiti aici, aici si aici.

Despre diavol, răspuns pentru domnul Pavel Coruţ

florina — Fri, 05 Feb 2010 16:06:04 +0000

Am văzut aici clipul de pe Youtube cu un fragment din emisiunea în care Pavel Coruţ se certa cu Gigi Becali, spunând că nu există diavol şi că diavolul nu poate fi un concurent al lui Dumnezeu.

Dacă aş fi văzut la televizor emisiunea şi aş fi putut suna, l-aş fi întrebat pe Pavel Coruţ dacă este creştin. Sincer, eu nu cred că este creştin. Un creştin crede despre Biblie că este Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolii redau cuvintele Mântuitorului în Sfintele Evanghelii, şi toată este insuflată de Duhul Sfânt: “Toată Scriptură este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, astfel că omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.” (Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 3, versetele 16-17).

Deci, de vreme ce Sfânta Scriptură este insuflată de Dumnezeu, înseamnă că spune adevărul, şi nu mituri. Ca să nu facem aici un tratat despre existenţa diavolului, mă voi mărgini la Noul Testament.

Înainte de a începe Domnul nostru Iisus Hristos activitatea Sa misionară, diavolul I S-a arătat şi L-a ispitit:

1.     Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,
2.    Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit.
3.    Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine.
4.    Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.
5.    Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii.
6.    Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc;
7.    Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.
8.    Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”.
9.    Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos;
10.    Căci scris este: “Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească”;
11.    Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău.
12.    Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
13.    Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme. (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 4, versetele 1-13).

Adresându-se mustrător fariseilor şi cărturarilor făţarnici, Mântuitorul spune:

“Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

(Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 8, versetul 44)

Ca să arate ucenicilor Săi că este Dumnezeu dintotdeauna, chiar şi înainte de crearea omului, Mântuitorul spune: “Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 10, versetul 18).

Dacă nu ar fi existat diavol, domnule Coruţ, de ce au căzut în păcat Adam şi Eva? De ce se întâmplă tot răul din lume? Din cauza lui Dumnezeu? Vedeţi deci că spuneţi blasfemii? Dumnezeu nu a creat răul, i-a creat pe îngeri buni, dăruindu-le însă libertate. Dacă diavolul nu a folosit cum trebuie libertatea, va fi judecat şi aruncat în iad. Da, asta spune Mântuitorul, că iadul nu a fost creat pentru oameni, ci pentru diavol, după căderea acestuia. Acum însă, şi oamenii care urmează diavolului ajung acolo und este “plângerea şi scrâşnirea dinţilor”. (“Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.” Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 25, versetul 41)

Şi dacă nu există diavol, de ce a mai fost nevoie să Se întrupeze Cuvântul lui Dumnezeu, adică Domnul nostru Iisus Hristos? Tot Sfânta Scriptură vă răspunde!

“Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, capitolul 3, versetul 8).

Aşadar, eu care nu susţineam stilul domnului Gigi Becali, vă spun că valorează mai mult decât vă închipuiţi. Pentru că nu a răbdat să audă hule şi blasfemii. Pentru că a sunat să ia cuvântul. Bravo, Domnule Becali! Păcat, Domnule Corut, că veţi ajunge în compania celor în care nu credeţi, şi mai şi încercaţi să vă faceţi discipoli!

Cât despre ultima idee, că diavolul nu este un concurent al lui Dumnezeu, vă înşelaţi din nou. Da, Dumnezeu este atotputernic, diavolul nu poate nimic de la sine, dar dacă omul dă putere diavolului, răul învinge în acea persoană. În criminali, în hoţi, în violatori, cine acţionează? Al cui duh? Sper să nu blasfemiati că Duhul lui Dumnezeu! Vedeţi deci că oricine, şi o băbuţă analfabetă de la ultima parohie ştie mai multe decât dumneavoastră?

Eu vă invit să (re)citiţi Biblia cu atenţie şi să vedeţi că Domnul Gigi Becali şi părintele care a intervenit au avut dreptate. Biserica este instituită chiar de Domnul nostru Iisus Hristos. El i-a trimis pe sfinţii apostoli să predice şi să boteze şi tot El este cel care a făcut, face şi va face minuni cu cei credincioşi până la sfârşitul veacurilor. Amin.

(Foto: Ispitirea Domnului, fresca la Sfanta Manastire Cernica, Ilfov).

Despre normalitate

florina — Fri, 22 Jan 2010 17:35:47 +0000

Ce este normalitatea? Cine mai este normal în această lume care pare tot mai nebună? Care este limita dintre normalitate şi nebunie?
Vedem cazuri din ce în ce mai şocante la ştiri. Copii care îşi ucid părinţii, părinţi care îşi înjunghie copiii, fraţi care se omoară, şi lista poate continua.

În primul rând, pentru creştinul ortodox, normalitatea înseamnă o viaţă conform Evangheliei. În primii ani când omul aspiră la o viaţă conform Evangheliei, se duce luptă grea cu obişnuintele păcătoase. Dacă omul are doar mici “ieşiri” de pe drumul cel drept, dar le spovedeşte şi le lasă pe parcurs, nu este grav. Când anii trec şi devine uşor să ţii post, să faci canonul, să ajuţi şi pe alţii pe cât poţi, omul intră pe un făgaş normal. De aceea nu sunt recomandate excesele de post şi rugăciuni la începutul urcuşului duhovnicesc, când omul are râvnă, pentru că de fapt avem nevoie de timp pentru a rodi. Unui copac îi ia câţiva ani să iasă din sămânţă, să crească, apoi să rodească. Începătorii cred după 5 luni că au ajuns la desăvârşire. Mulţi au însă un an-doi de râvnă, apoi se întorc definitiv la cele lumeşti. De aceea este mai bine să se păstreze calea împărătească, de mijloc, de la început până la sfârşit.

Să revenim puţin la cazurile de mai sus. Toate aceste cazuri au un numitor comun: acceptarea în prealabil a unui compromis: fie prezenţa fără discernământ a calculatorului în viaţa tinerilor, fie alcoolul, drogul sau, cel mai grav, lepădarea de credinţă. Orice compromis alungă Duhul Sfânt şi, rămaşi singuri, oamenii ajung bucurie diavolilor. Trebuie să avem trezvie, adică în orice moment să ne cercetăm conştiinţa dacă am făcut compromisuri cu patimile. Să nu le lăsăm până când ni se vor părea normale, căci atunci este imposibil să mai scăpăm de ele. Păi cum să scăpam de ele dacă ni se pare că ele sunt lucruri fireşti, normale, şi noi avem dreptate alegându-le? De aceea Biblia, şi mai ales Noul Testament, trebuie să fie pentru noi reper pentru normalitate. De asemenea, scrierile Sfinţilor Părinţi descriu trăirea lor în duhul Sfintei Evanghelii şi a Bisericii.

În primul rând mie îmi dau acest sfat: să ne cercetăm cât mai des conştiinţa, ca să nu ne trezim când e prea târziu, ca fecioarele nebune! Să ne ferească Bunul Dumnezeu de osânda veşnică! Amin!

(Foto: Frescă în clopotniţa Sfintei Mănăstiri Antim- Bucureşti)

La mulţi ani!

florina — Fri, 01 Jan 2010 17:49:38 +0000

La mulţi ani!

În fiecare an, pe 1 ianuarie, să încercăm să devenim mai buni. Să facem un bilanţ al faptelor noastre trecute pentru a învăţa din greşeli.

Este la modă melodia “Change” de Puya. În refren auzim: “I can change the world”. (Pot să schimb lumea). Este posibil să schimbăm lumea? Cred că da. Însă nu putem să schimbăm lumea până nu ne schimbăm pe noi. Să fim noi înşine mai buni, să devenim sălaş al Duhului Sfânt şi lumea va fi atrasă de blândeţea noastră. Altfel, dacă încercăm să schimbăm pe alţii fără a ne schimba pe noi, eşuăm lamentabil. Nu putem da ceea ce nu avem. Nu putem da pace oamenilor din jur dacă nu o avem în noi. Primul pas spre binele omenirii este să avem grijă de propria mântuire. Şi, când Dumnezeu va socoti de cuviinţă, va trimite şi pe alţi oameni să ne ceară sfat.

Felul păcatelor

florina — Wed, 04 Nov 2009 20:43:30 +0000

Din nou despre păcate. Astăzi vreau să vorbim puţin despre felul păcatelor. Chiar dacă pare puţin scolastică, împărţirea păcatelor mi se pare totuşi uşor de înţeles.

Păcatele sunt de două feluri:

1. Prin comitere (când facem ceva rău).
2. Prin omitere (când nu facem fapte bune).

Cred că păcatele prin omitere sunt mai multe şi mai grave decât cele prin comitere. Să îl luăm drept exemplu pe tânărul bogat: “Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: [...] de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 19, versetele 16-22)

Acesta nu a făcut păcate, dar nici fapte bune. Când Mântuitorul îl îndeamnă să facă fapte bune, tânărul consideră prea greu cuvântul acesta pentru el.

La fel, în pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, nu ni se spune despre vreun păcat explicit al bogatului, ci doar de lipsa sa de milostivire faţă de săracul care zăcea la poarta lui şi îşi dorea măcar fărâmiturile de la masa lui: “Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie…” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 16, versetele 19-24)

Şi în pilda samarineanului milostiv, preotul şi levitul au trecut pe lângă cel lăsat abia viu şi nu l-au ajutat, neimplinindu-şi astfel menirea: “Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 10, versetele 30-34).

Sfinţii, oricât de mult erau lăudaţi de oameni şi de ucenici, întotdeauna se smereau recunoscând că puteau face mult mai mult bine în viaţă. Niciodată nu facem tot binele pe care îl putem face, întotdeauna putem posti mai mult, ne putem ruga mai mult, îi putem ajuta pe ceilalţi cu mult mai mult decât o facem. De aceea, sfinţenia şi dreptatea oamenilor nu poate fi nicidecum comparată cu desăvârşirea lui Dumnezeu, care nu a precupeţit NIMIC pentru mântuirea noastră, încât şi pe Fiul Sau L-a trimis că să moară pentru a ne deschide nouă, păcătoşilor, porţile Împărăţiei Cerurilor.

(Foto: Iisus Hristos Emanuel, frescă în pridvorul Bisericii Sfântul Elefterie cel Vechi din Bucureşti)

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.
31.	Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.
32.	De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.
33.	Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă,
34.	Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.

Adevăraţii poeţi

florina — Sat, 10 Oct 2009 19:49:19 +0000

Am găsit în jurnalul meu din 1999 nişte rânduri scrise pe 17 decembrie despre adevăraţii poeţi.

“Poeţii adevăraţi nu sunt aceia care au scris poezii, adevăraţii poeţi sunt cei care, prin tăcerea gândurilor lor şi printr-o inimă arzătoare Îl contemplă pe Dumnezeu: de atâta măreţie şi iubire şi smerenie, gândul omenesc se înfricoşează în aşa fel încât uită cuvintele, uită ideile, omul uită de el însuşi.

Cei pe care îi numim poeţi (lumeşti) sunt în general persoane ratate din punct de vedere duhovnicesc, chinuite de un duh rău, al “Geniului” care scrie împotriva Revelaţiei dumnezeieşti.

Iar poeţii creştini, luminaţi de Domnul, sunt cei care, asemenea Sfântului Siluan Athonitul, în perioada când Duhul Sfânt îi îndeamnă, scriu în cuvinte ceea ce nu poate fi cuprins şi înţeles în cuvinte.”

(Foto: Icoana Sfantului Arhanghel Mihail pe catapeteasma altarului din dreapta al Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou din Bucureşti)

Despre superioritatea omului faţă de animale

florina — Sat, 03 Oct 2009 05:49:56 +0000

Domnul Danirosan spune într-un comentariu că oamenii nu sunt superiori animalelor.

Vedem la creare că Dumnezeu doar a spus şi au apărut plantele şi animalele. “Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: “Prăsiţi-va şi va înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea, 1, 21-25).

Dar pe om l-a făcut cu totul altfel, întâi a fost un sfat între Persoanele Sfintei Treimi, în care se arată că omul va fi creat ca o cunună a creaţiei, deci este net superior animalelor: “Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facere 1, 26-28)

Şi, ca să nu existe vreodată vreun dubiu că omul este diferit de animale, iată cum este creat: “Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărâna din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Facerea 2, 7).

Porunca lui Dumnezeu a fost ca omul să stăpânească animalele pentru că omul este singura fiinţă raţională, singura fiinţă făcută după chipul lui Dumnezeu. Omul este liber să aleagă binele sau răul. Animalele îşi urmează doar instinctele. Deci, în Sfântă Scriptură vedem clar că animalele sunt făcute pentru om (noi putem mânca şi carne, deci animale), şi nu există egalitate.

Animalele nu au suflet veşnic, primit direct de la Dumnezeu, ci doar suflet biologic. Odată moarte, animalele nu merg la Judecată, ca oamenii, nici nu ajung în Rai sau iad.

Eu vă mulţumesc pentru comentariu, poate şi alte persoane aveau această nelămurire până să citească primele două capitole din Facere.

(Foto: Miruire la Biserica Sfântul Ilie Rahova din Bucureşti)

Egoiştii nu se pot îndrepta

florina — Fri, 02 Oct 2009 20:26:34 +0000

Egoiştii nu se pot îndrepta până nu se smeresc pentru că ei nu îşi văd greşelile proprii. Adam a dat vina pe femeie şi pe Dumnezeu: “Zis-a Adam: “Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”. (Facerea, 3, 12). Eva a dat vina pe şarpe. Niciunul nu şi-a asumat păcatul propriu. De aceea au şi fost alungaţi din Rai, pentru că ei pierduseră contactul cu realitatea, fiind atât de preocupaţi de propriul ego.

Cain şi Abel au adus jertfă lui Dumnezeu: Abel din cele întâi născute ale oilor sale, adică a adus ceea ce era mai bun, pârga turmelor sale, iar Cain a adus nişte roade oarecare. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, iar Cain nu şi-a dat seama că a greşit neaducând ce era mai bun, ci l-a urât şi ucis pe fratele lui.

Noi renunţăm la egoism şi primim iertare de păcate când ne smerim şi ne mărturisim păcatele unui alt om, păcătos asemenea nouă. “Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcăţele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. “ (Sfânta Evanghelie după Ioan, 20, 21-23). Da, să zici păcatele lui Dumnezeu, care este sfânt, sau unui înger, care este curat, este foarte uşor pentru oricine.

şi totuşi, să ne gândim că avem un mare avantaj de pe urmă spovedaniei la un om asemenea nouă: fiind supus slăbiciunilor omeneşti, preotul ne poate înţelege cu mult mai bine decât un înger care nu are trup şi nu are deci nevoie de somn, mâncare, aer, apă.

Dar nu toţi pot primi să se smerească intr-atât încât să se mărturisească unui om păcătos asemenea lor. De aceea a zis Mântuitorul că largă este calea spre iad şi mulţi merg acolo, şi strâmtă este calea spre împărăţia Cerurilor, şi puţini sunt primiti. (Sfânta Evanghelie după Matei, 7, 13)

(Maica Domnului este Eva cea nouă, care nu a plecat urechea la glasul celui viclean, devenind astfel Maica noastră spirituală, a creştinilor. Foto: frescă exterioară a Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou, Bucureşti).

Despre păcate

florina — Thu, 17 Sep 2009 10:31:36 +0000

Ieri, la recapitulare, discutam cu elevii unei clase a III-a (de la Liceul “Ioan Petruş” din Otopeni) despre păcate şi despre fapte bune. Un elev m-a întrebat: “Dacă un om are în mod egal păcate şi fapte bune, unde ajunge? În Rai, sau în iad?” Un alt elev a răspuns: “În iad”, dar nu a ştiut să argumenteze de ce. Da, răspunsul a fost corect, dacă un om are în mod egal păcate şi fapte bune ajunge în iad. Şi dacă are doar fapte bune şi un singur păcat, tot în iad ajunge. De ce? Pentru că, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, “nimic necurat nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu”. Este foarte corect, pentru că în fiecare comună sau oraş avem minim o biserică ortodoxă unde ne putem spovedi oricând. Este atât de simplu să ne curăţim de păcate şi totuşi amânăm! Să nu uităm că soarta noastră în veşnicie depinde de felul cum ne comportăm ACUM şi de sinceritatea spovedaniilor noastre!

(Foto: Icoana Sfanta Treime, Biserica din Heresti, Giurgiu)

Trebuie să ne închinăm când trecem prin faţa unei biserici ortodoxe?

florina — Fri, 11 Sep 2009 12:31:12 +0000

În transportul în comun, vedem când trecem prin faţa unei biserici ortodoxe că unii îşi fac semnul Sfintei Cruci, alţii nu. Majoritatea nu. Dintre aceştia, unii sunt cu siguranţă ortodocşi. Este bine să ne închinăm, făcând semnul Sfintei Cruci când trecem prin faţa unei biserici? Răspunsul este DA. De ce? Pentru că biserica este Casa Domnului. În Sfântul Altar se află permanent Sfânta Împărtăşanie, adică Trupul şi Sângele Domnului. Deci, Mântuitorul Iisus Hristos se află deplin şi real în fiecare biserică ortodoxă. Iar noi, când ne facem semnul Sfintei Cruci în faţa unei biserici şi zicem o mică rugăciune, îl cinstim pe Dumnezeu. Din această cauză greşesc şi cei care zic: pot să mă rog şi acasă. Da, se pot ruga şi acasă, Dumnezeu este peste tot, însă deplin în Sfântul Altar, in Sfanta Împărtăşanie. Deci, pe bună dreptate putem numi sfintele biserici cele mai sfinte locuri de pe pământ.

Avertisment

florina — Mon, 17 Aug 2009 21:48:49 +0000

Vedem la televizor si citim in ziare despre tot felul de accidente: au murit sute de oameni la prabusirea unui avion, 14 oameni in microbuzul de la Scanteia…

Uneori, ne intrebam ce rost au toate acestea: de ce au loc atatea tragedii?

Raspunsul il aflam in Noul Testament: “Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Şi El (Mantuitorul), răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta? Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim? Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel. Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit. Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia. ” (Evanghelia dupa Luca, 13, 1-9).

Deci, oricare dintre noi putea fi in locul celor care au murit napraznic. Daca nu vom aduce roada, vom fi taiati si aruncati in focul cel vesnic.

Asa cum am spus si in alte postari, cine nu duce o viata crestineasca, nici aici pe pamant nu va fi fericit, nici in vesnicie. Daca ACUM nu vom pune inceput bun, putem sa ne asteptam la orice. Dumnezeu ne iubeste, dar nu se lasa batjocorit de indiferenta noastra. Cand stie ca o persoana nu se va mai schimba chiar daca ar trai inca 80 de ani, ci fiecare zi inseamna adaugare de pacate, atunci tot din bunatate ingaduie sa vina moartea. Pentru ca pedeapsa ii va fi mai usoara. Una e sa fi trait cineva in desfranare 1 an, si alta 30 de ani. Una e sa fi facut o femeie 2 avorturi (crime) si sa fi murit, alta sa fi facut 20. Deci, judecatile lui Dumnezeu sunt intotdeauna cele mai bune.

Pentru a nu ajunge in focul vesnic, trebuie sa ne mobilizam acum, cat inca mai putem, sa ajungem la o viata duhovniceasca autentica. Nimeni nu s-a mantuit mancand, band si dormind fara randuiala. Sa nu mai zic ca toti cei care fac pacate mari sunt departe de Imparatia Cerurilor. Avem nevoie de post, de rugaciune, de milostenie, de rabdare si blandete.

Unii spun: “Noi nu am ucis, nu am furat, de ce sa ajungem in iad?” Dar toti avem pacate, mai mari sau mai mici: mintim, suntem delasatori cu rugaciunea, cu mersul la slujba, cu postul, ne luam mancaruri cat mai bune, ne implinim orice dorinta egoista. Citeam intr-o carte ca ori de ii pui unui om un bolovan mare in spate, ori un sac cu nisip si il arunci in lac, tot se ineaca. Asa ca sa nu ne culcam pe urechea ca noi nu avem pacate mari, ORICE PACAT NE DESPARTE DE DUMNEZEU. Caci nimic necurat nu va intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Sa ne curatim prin spovedanie si indreptarea vietii cat inca mai avem timp. Daca ne vine gandul sa amanam, sa ne gandim la cuvintele de mai sus ale Mantuitorului: aceia care au murit nu erau cu nimic mai rai ca noi. Insa moartea lor este avertisment pentru noi toti: avertisment ca i se poate intampla oricui sa dea seama de faptele sale cu mult mai devreme decat si-a imaginat.

(In fotografie se afla Catedrala Sfantul Dimitrie din Craiova)

Fericirea

florina — Tue, 11 Aug 2009 18:14:46 +0000

Fericirea adevărată şi deplină nu o dă decât Dumnezeu. Cine Îl ocoleşte, nu va fi fericit nici aici, nici în veşnicie. Dumnezeu propune o viaţă morală, armonioasă. Cei care rămân opaci vor înţelege prea târziu că şi-au risipit zilele, că au trăit în zadar. Un om fără Dumnezeu înseamnă o existentă ratată. Am mai scris despre fericire, sfaturi practice cum să ajungem la ea. Acum am făcut doar nişte remarci referindu-mă la cei care duc o viaţă paralelă cu Dumnezeu şi aleargă după plăceri păcătoase, crezând că aşa vor găsi fericirea.

Era o melodie de Mihaela Runceanu: “Fericirea are chipul tau”. Ea cântă pentru un om, dar pentru noi, creştinii, “Fericirea are chipul Tau”, adică al lui Dumnezeu.

Mă uit la tineri. Majoritatea nu vor să se căsătorească, preferă să trăiască în desfrâu. Fără binecuvântarea lui Dumnezeu, legătura trupească este un păcat. Oare câţi tineri mai îşi păstrează fecioria/curăţia până la căsătorie? Foarte puţini. Asta pentru că nu mai au credinţa în Dumnezeu şi frică de iad. Şi nefericirea vine foarte curând, căci aceia care au păcătuit cu mai multe persoane până la căsătorie vor da dovadă de uşurătate, vor compara tovarăşul/tovarăşa de viaţă cu ceilalţi/celelalte, şi niciodată nu vor fi fericiţi, căci nimeni nu e perfect.

Unora li se par grele poruncile lui Dumnezeu, dar ele sunt de fapt reţete pentru fericire. Par grele din exterior, dar când îşi propune cineva să le împlinească, va afla numai bucurii. Aşa cum lumea nu ştie şi nu poate să dea. E simplu: cine vrea să fie fericit, să se apropie în mod sincer de Dumnezeu şi de Biserica Sa.

Marian Moise | Acatist de multumire

florina — Wed, 27 May 2009 06:47:27 +0000

Marian Moise- Acatist de multumire
Asculta mai multe audio Muzica