Şi într-adevăr, ce poate fi mai frumos decât să citeşti istoria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni? Sfintele Evanghelii sunt adevărat balsam pentru sufletele rănite, pentru cei care rătăcesc printre ispitele vieţii contemporane, pentru cei trişti şi pentru cei veseli, pentru săraci şi pentru bogaţi, pentru oameni simpli sau pentru înţelepţi.

Aici găsiţi Biblia Ortodoxă Online.

Eventualele nelămuriri şi întrebări le puteţi pune aici.

Căci: “aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Sfânta Evanghelie după Ioan 17,3)

(Foto: Părintele Irineu Curtescu miruind la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti)

Alte articole pe acest blog despre Părintele Irineu sau cu poza sfinţiei sale găsiti aici, aici si aici.

Să citim un cuvânt din Pateric:

“Spusu-ne-a nouă Părintele Teodor, că a fost în muntele Eleonului un sihastru foarte nevoitor şi-l bântuia pe dânsul foarte mult dracul curviei. Iar odată tare supărându-l, a început bătrânul a sta împotrivă dracului şi i-a grăit : până când mă vei supăra aşa ? De acum depărtează-te de la mine, că ai îmbătrânit cu mine. Şi i s-a arătat lui dracul. Şi i-a zis la arătare : jură-te mie, călugăre, că nu vei spune nimănui ce-ţi voi zice şi de acum nu te voi mai bântui. Şi s-a jurat bătrânul grăind : mă jur pe Cel ce locuieşte în cer, că nu voi spune nimănui din ce-mi vei zice. Atunci i-a grăit dracul : nu te mai închina acelui chip şi nu te voi mai bântui. Bătrânul avea zugrăvit chipul Stăpânei noastre, Prea Cinstitei Născătoarei de Dumnezeu, ţinând în braţe pe Domnul nostru Iisus Hristos. Şi a grăit bătrânul către drac : lasă-mă să mă mai gândesc. Iar a două zi a spus părintelui Teodor, care ne-a spus nouă aceasta, că el locuia atunci la mănăstirea ce se cheamă Fără. Iar bătrânul i-a zis : adevărat, frate, batjocorit eşti, că te-ai jurat dar bine ai făcut că ai spus, iar mai de folos îţi este într-această parte să nu laşi nici o curvă să rămână, decât să nu te închini chipului Domnului nostru Iisus Hristos cu Maica Lui. Şi l-a învăţat şi l-a întărit cu mai multe cuvinte şi s-a dus la locul lui. Şi iar i s-a arătat lui dracul. Şi a grăit : ce poate fi aceasta, călugăre, oare nu te-ai jurat că nu vei spune nimănui ? Cum ai spus toate câte am vorbit către tine ? Îţi grăiesc ţie, călugăre : ca un călcător de jurământ o să fii judecat în ziua judecăţii. Şi i-a răspuns lui bătrânul : ce m-am jurat, m-am jurat, şi că sunt călcător de jurământ încă ştiu dar Stăpânului meu sunt călcător de jurământ, iar pe tine nu te voi asculta, că de la tine este sfatul cel rău şi călcarea de jurământ ca un vinovat ce eşti acestora. Iar în ziua judecăţii, Domnul va căuta.” (PENTRU MULTE FELURI DE PATIMI ŞI RĂZBOAIE ALE CURVIEI, CE SE RIDICA ASUPRA ROBILOR LUI DUMNEZEU, cuvântul 31).

Dacă astăzi se mântuiesc mai puţini monahi şi mireni, asta nu este din cauza păcatelor, căci păcate s-au făcut dintotdeauna, din pizma vrăjmaşului şi a slăbiciunii firii noastre. Astăzi se mântuiesc mai puţini oameni pentru că a scăzut evlavia noastră la Dumnezeu, la Maica Domnului, la sfinţi şi îngeri. Da, a cădea se poate întâmpla oricui, dar nimeni să nu rămână căzut. Să alerge imediat la spovedanie şi să se roage acasă cu lacrimi pentru iertarea păcatelor sale, cu nădejdea că va fi iertat. Dumnezeu a venit nu să-i piardă pe păcătoşi, ci să-i vindece. Maica Domnului se roagă pentru noi neîncetat, şi asta trebuie să ne bucure şi să ne dea speranţă în suflet. Câţi dintre noi nu am alergat în ispite şi necazuri la Maica Domnului şi cât de repede ne-a ajutat!

Şi iarăşi, mai vedem că pe diavol nu trebuie să-l ascultăm niciodată, căci sub un bine aparent, el ne propune de fapt un rău mai mare. I-a zis bătrânul călugărului că mai uşor i-ar fi la Judecată dacă ar merge cu toate desfrânatele decât să nu se mai închine Maicii Domnului şi Mântuitorului. Diavolul ştia acest lucru şi de aceea i-a propus târgul. Dacă nu se mai închina lui Dumnezeu, nu mai putea să se mântuiască, aşadar, de ce să-l mai ispitească diavolul? Cu diavolul nu trebuie să intrăm în dialog niciodată, nici măcar cu gândurile noastre de la el, căci el este mai bătrân şi mai experimentat. Cum vedem în noi gânduri rele, să facem imediat rugăciunea inimii.

Cât despre călcarea de jurământ, în slujba de pe 29 august, la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, iarăşi scrie: “Mai bine îţi era ţie, Iroade, să fii călcător de jurământ decât ucigaş de prooroc”. Diavolul îl punea să împlinească promisiunea, un bine aparent, cum? Ucigând un prooroc! Adică un rău cu mult mai mare!

La câte curse ne sunt întinse la tot pasul, nu le putem trece decât rugându-ne cu smerenie şi credinţa lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor şi îngerilor.

(Foto: Icoana Maicii Domnului de la Parohia Zlătari din Bucureşti)

Păcatele sunt de două feluri:

1. Prin comitere (când facem ceva rău).
2. Prin omitere (când nu facem fapte bune).

Cred că păcatele prin omitere sunt mai multe şi mai grave decât cele prin comitere. Să îl luăm drept exemplu pe tânărul bogat: “Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? Iar El a zis: [...] de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Zis-a lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte? Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii.” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 19, versetele 16-22)

Acesta nu a făcut păcate, dar nici fapte bune. Când Mântuitorul îl îndeamnă să facă fapte bune, tânărul consideră prea greu cuvântul acesta pentru el.

La fel, în pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, nu ni se spune despre vreun păcat explicit al bogatului, ci doar de lipsa sa de milostivire faţă de săracul care zăcea la poarta lui şi îşi dorea măcar fărâmiturile de la masa lui: “Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie…” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 16, versetele 19-24)

Şi în pilda samarineanului milostiv, preotul şi levitul au trecut pe lângă cel lăsat abia viu şi nu l-au ajutat, neimplinindu-şi astfel menirea: “Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 10, versetele 30-34).

Sfinţii, oricât de mult erau lăudaţi de oameni şi de ucenici, întotdeauna se smereau recunoscând că puteau face mult mai mult bine în viaţă. Niciodată nu facem tot binele pe care îl putem face, întotdeauna putem posti mai mult, ne putem ruga mai mult, îi putem ajuta pe ceilalţi cu mult mai mult decât o facem. De aceea, sfinţenia şi dreptatea oamenilor nu poate fi nicidecum comparată cu desăvârşirea lui Dumnezeu, care nu a precupeţit NIMIC pentru mântuirea noastră, încât şi pe Fiul Sau L-a trimis că să moară pentru a ne deschide nouă, păcătoşilor, porţile Împărăţiei Cerurilor.

(Foto: Iisus Hristos Emanuel, frescă în pridvorul Bisericii Sfântul Elefterie cel Vechi din Bucureşti)

(Foto: Biserica de lemn de la Muzeul Satului din Bucuresti)

“Poeţii adevăraţi nu sunt aceia care au scris poezii, adevăraţii poeţi sunt cei care, prin tăcerea gândurilor lor şi printr-o inimă arzătoare Îl contemplă pe Dumnezeu: de atâta măreţie şi iubire şi smerenie, gândul omenesc se înfricoşează în aşa fel încât uită cuvintele, uită ideile,  omul uită de el însuşi.

Cei pe care îi numim poeţi (lumeşti) sunt în general persoane ratate din punct de vedere duhovnicesc, chinuite de un duh rău, al “Geniului” care scrie împotriva Revelaţiei dumnezeieşti.

Iar poeţii creştini, luminaţi de Domnul, sunt cei care, asemenea Sfântului Siluan Athonitul, în perioada când Duhul Sfânt îi îndeamnă, scriu în cuvinte ceea ce nu poate fi cuprins şi înţeles în cuvinte.”

(Foto: Icoana Sfantului Arhanghel Mihail pe catapeteasma altarului din dreapta al Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou din Bucureşti)

Vedem la creare că Dumnezeu doar a spus şi au apărut plantele şi animalele. “Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: “Prăsiţi-va şi va înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ! Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.” (Facerea, 1, 21-25).

Dar pe om l-a făcut cu totul altfel, întâi a fost un sfat între Persoanele Sfintei Treimi, în care se arată că omul va fi creat ca o cunună a creaţiei, deci este net superior animalelor: “Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!” Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facere 1, 26-28)

Şi, ca să nu existe vreodată vreun dubiu că omul este diferit de animale, iată cum este creat: “Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărâna din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Facerea 2, 7).

Porunca lui Dumnezeu a fost ca omul să stăpânească animalele pentru că omul este singura fiinţă raţională, singura fiinţă făcută după chipul lui Dumnezeu. Omul este liber să aleagă binele sau răul. Animalele îşi urmează doar instinctele. Deci, în Sfântă Scriptură vedem clar că animalele sunt făcute pentru om (noi putem mânca şi carne, deci animale), şi nu există egalitate.

Animalele nu au suflet veşnic, primit direct de la Dumnezeu, ci doar suflet biologic. Odată moarte, animalele nu merg la Judecată, ca oamenii, nici nu ajung în Rai sau iad.

Eu vă mulţumesc pentru comentariu, poate şi alte persoane aveau această nelămurire până să citească primele două capitole din Facere.

(Foto: Miruire la Biserica Sfântul Ilie Rahova din Bucureşti)

Cain şi Abel au adus jertfă lui Dumnezeu: Abel din cele întâi născute ale oilor sale, adică a adus ceea ce era mai bun, pârga turmelor sale, iar Cain a adus nişte roade oarecare. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, iar Cain nu şi-a dat seama că a greşit neaducând ce era mai bun, ci l-a urât şi ucis pe fratele lui.

Noi renunţăm la egoism şi primim iertare de păcate când ne smerim şi ne mărturisim păcatele unui alt om, păcătos asemenea nouă. “Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcăţele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. “ (Sfânta Evanghelie după Ioan, 20, 21-23). Da, să zici păcatele lui Dumnezeu, care este sfânt, sau unui înger, care este curat, este foarte uşor pentru oricine.

şi totuşi, să ne gândim că avem un mare avantaj de pe urmă spovedaniei la un om asemenea nouă: fiind supus slăbiciunilor omeneşti, preotul ne poate înţelege cu mult mai bine decât un înger care nu are trup şi nu are deci nevoie de somn, mâncare, aer, apă.

Dar nu toţi pot primi să se smerească intr-atât încât să se mărturisească unui om păcătos asemenea lor. De aceea a zis Mântuitorul că largă este calea spre iad şi mulţi merg acolo, şi strâmtă este calea spre împărăţia Cerurilor, şi puţini sunt primiti. (Sfânta Evanghelie după Matei, 7, 13)

(Maica Domnului este Eva cea nouă, care nu a plecat urechea la glasul celui viclean, devenind astfel Maica noastră spirituală, a creştinilor. Foto: frescă exterioară a Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou, Bucureşti).

Pe noi ne interesează în primul rând care biserică sau mănăstire ortodoxă este mai aproape de noi ca să putem merge foarte des şi să ţinem legătura cu acea comunitate. Parohia este întotdeauna cea mai apropiată biserică, şi este bine să fim implicaţi în viaţa acesteia, mergând în fiecare duminică la slujbe şi ajutandu-l la treabă pe părinte ori de câte ori este nevoie.

Cât despre mânăstiri îndepărtate, când mergi intr-o zona, de exemplu în Maramureş sau Nordul Moldovei, te interesezi ce mânăstiri sunt monumente istorice ori au călugări sau maici deosebite.

Dintre mănăstirile din Nordul Moldovei, ar fi de vizitat: Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, Arbore, Putna, Sihăstria, Neamţ, Secu, Sihla. în Maramures, cele mai reprezentative ar fi Rohia şi Bârsana.

Dar şi mai aproape de noi găsim locuri minunate: în Oltenia avem Cozia, Tismana, Lainici, Cornet, iar în Muntenia, cred că ar fi de vizitat în primul rând Curtea de Arges.

Va invit să vizitaţi şi galeriile foto de pe acest blog. Click aici.

(Foto: Catedrala Patriarhala din Bucuresti)

Sfânta Mănăstire Plumbuita are hramul Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, şi se află în cartierul Colentina din Bucureşti. A fost construită şi sfinţită în ultima parte a secolului XVI. În prezent, aici este stareţ Părintele Visarion Marinescu. Aici se află părticele din moaştele sfinţilor:

-Sfântul Mare Ierarh Nicolae

-Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

-Sfântul Mare Mucenic Pantelimon

-Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Zis-a un bătrân : omul cel ce are în tot ceasul înaintea sa moartea, biruieşte slăbirea sufletului.

Zis-a iarăşi : aurul sau argintul de îl va pierde cineva, poate în locul lui să afle altul. Dar vremea pierzând-o, alta nu va mai putea afla în locul ei.

Venit-a odinioară un bătrân la alt bătrân. Şi vorbind ei, a zis unul : eu am murit lumii. I-a răspuns celălalt : să nu nădăjduieşti în tine, frate, până când vei ieşi din trup, că deşi zici tu că ai murit lumii diavolul este viu.

Zis-a un bătrân : precum nimeni nu poate nedreptăţi pe cel ce şade aproape de împărat, aşa şi satana nu poate să ne strice nimic nouă, de va fi sufletul nostru aproape de Dumnezeu. Căci Dumnezeu zice : apropiaţi-vă de Mine şi Eu mă voi apropia de voi ! Când ne răspândim cu mintea totdeauna, lesne răpeşte vrăjmaşul sufletul nostru cel ticălos şi îl pogoară în patimile necurăţiei. (Patericul egiptean)

Zis-a avva Copri : fericit cel ce rabda osteneala cu multumire. (Patericul egiptean)

“Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar Dumnezeu va primi vointa voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra.“  (Sfantul Macarie)

“Vai de cel nepăsător şi negrijuliu. Căci în ziua ieşirii, vor cere de la el socoteală pentru vremea pe care el a cheltuit-o rău.” (Materic, cuvantul 288)

“Toţi trăim acum şi umblăm în umbra morţii, căci moartea nu este peste mări şi ţări,ci este lângă fiecare.Ne înspăimântăm de moartea unuia şi a altuia,însă hotărârea cu privire la îndreptarea noastră o amânăm pe viitor,când limba noastră nu va mai putea vorbi.”  (Sfântul Antonie)

Biserica Sfântul Antonie cel Mare din  Bucureşti este monument istoric, anul acesta (2009) împlinindu-se 450 de ani de la atestarea documentară. Aparţinea de Curtea Domnească din Bucureşti, aici venind la slujbă domnitorii.

Sursa: aici.

“Iubirea este veselia sufletului pentru tot ceea ce a facut Dumnezeu”.

Parintele Ieromonah Nicodim Sachelarie

*

Urmarea firească a îndeletnicirilor duhovniceşti este a întâlni la tot pasul numai încercări”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia a VIII-a

*
Sunt mulţi oameni care fac nedreptăţi, dar nu-i niciunul care să sufere nedreptate [...]. Orice nedreptate pe care o suferim de la cineva este socotită de Dumnezeu fie pentru izbăvire de păcate, fie pentru răsplătire. [...]. Aşadar, nu sunt nedreptăţiţi cei care suferă nedreptăţi dacă îndură cu curaj tot ceea ce suferă, ci câştigă chiar mai mult, fie că sunt încercaţi de Dumnezeu, fie că sunt biciuiţi de diavol”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia a IX-a

“Adevarata barbatie este legata intotdeauna de sentimentul smereniei adanci. Cel smerit intotdeauna este gata sa indure totul – si pe cele dinaluntru, si pe cele dinafara – socotindu-se vrednic nu numai de necazurile trimise, dar si de altele mai mari. Cel smerit nu poate fi zdruncinat, tulburat. El tot timpul este pregatit pentru orice. Asa a spus Moise Arapul cand a fost alungat din trapeza: Gata am fost si nu m-am tulburat (Psalm 118: 60). Asadar, sa pregatim sufletele si inimile noastre prin smerenie si ea ne va ajuta in rabdarea tuturor ispitelor. (Sfantul Nicon)”.

Nu suntem socotiti a fi smeriti atunci cand ne umilim singuri pe noi insine, ci cand, umiliti fiind de ceilalti, fara tulburare primim aceasta umilinta ca fiind vrednici de ea. De asemenea, sterpiciunea noastra sufleteasca, fara sa vrem, ne coboara in adancul smereniei si patimile care ne chinuie au aceeasi influenta. (Sfantul Macarie)