- Biblia sau Sfânta Scriptură;
-”Catehism ortodox”
- “Despre înşelare“, de Sfântul Ignatie Briancianinov;
- “Despre vise şi vedenii”, de Sfântul Ignatie Briancianinov”;
- “Ortodoxia şi religia viitorului“, de Seraphim Rose;
- “Sufletul după moarte“, de Seraphim Rose;
- “Oameni şi demoni”, de Părintele Rodion;
- “Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei“, de Sfântul Siluan Athonitul (pentru persoanele care trec prin mari supărări şi au nevoie de o mângâiere specială!)
- “Omilii la Evanghelia după Matei”, de Sfântul Ioan Gură de Aur.
- Minunile Maicii Domnului;
- Proloagele;
- “Patericul egiptean“.
- Vieţile sfinţilor;

- cărţile Cuviosului Paisie Aghioritul.

- “Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt.

Pe parcurs, cum îmi amintesc, reactualizez lista.

(Foto: Citirea Sfintei Evanghelii, Bragadiru, Ilfov)

“Poeţii adevăraţi nu sunt aceia care au scris poezii, adevăraţii poeţi sunt cei care, prin tăcerea gândurilor lor şi printr-o inimă arzătoare Îl contemplă pe Dumnezeu: de atâta măreţie şi iubire şi smerenie, gândul omenesc se înfricoşează în aşa fel încât uită cuvintele, uită ideile,  omul uită de el însuşi.

Cei pe care îi numim poeţi (lumeşti) sunt în general persoane ratate din punct de vedere duhovnicesc, chinuite de un duh rău, al “Geniului” care scrie împotriva Revelaţiei dumnezeieşti.

Iar poeţii creştini, luminaţi de Domnul, sunt cei care, asemenea Sfântului Siluan Athonitul, în perioada când Duhul Sfânt îi îndeamnă, scriu în cuvinte ceea ce nu poate fi cuprins şi înţeles în cuvinte.”

(Foto: Icoana Sfantului Arhanghel Mihail pe catapeteasma altarului din dreapta al Bisericii Sfântul Elefterie cel Nou din Bucureşti)

Mulţi oameni sunt obsedaţi de frumuseţea trupului, aceştia uitând că frumuseţea vine şi din suflet.

La Sfântul Siluan Athonitul am găsit nişte rânduri extraordinare. Acesta spune:  “Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascul­tător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a în­ceput să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumneze­iesc; iar când a ajuns de treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare.

Am cunoscut şi o fată foarte frumoasă, cu o faţă atât de luminoasă şi plăcută, că multe fete pizmuiau frumuseţea ei. Dar păcatele au făcut-o să piardă harul, şi abia de te mai puteai uita la ea.
Dar am văzut şi altceva. Am văzut oameni care veneau în monahism cu feţe urâţite de păcate şi de patimi, dar care prin pocăinţă şi printr-o viaţă cucernică s-au schim­bat şi au ajuns foarte plăcuţi la vedere.”

Viaţa schimbă deci trăsăturile şi le face plăcute sau neplăcute, în funcţie de starea de apropiere sau depărtare de Dumnezeu. Duhul Sfânt luminează sufletul şi faţa, iar lipsa lui din cauza păcatelor şi a nepăsării o fac de nerecunoscut.

Deci, cei care sunt obsedaţi că nu au frumuseţe, să nu dispere. Soluţia nu o reprezintă bisturiul, ci cercetarea propriei conştiinţe, spovedania, mersul regulat la biserică, ţinutul posturilor şi facerea de bine.