Articol scris în data de 29 iulie 2009 şi catalogat în Articole, Părinţi ortodocşi - 2 Comentarii

“Zis-a avva Antonie : am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi : smerenia.” (Patericul egiptean).

Dar ce este smerenia? Mulţi o definesc ca starea prin care te simţi cel mai păcătos şi mai nevrednic dintre oameni. Foarte frumos sună teoria, însă e foarte complicat de aplicat în viaţa de toate zilele. Când se iveşte, de exemplu, o ceartă, imediat ripostăm, arătând că avem întotdeauna dreptate.

Părintele Mihail Stanciu, stareţul Sfintei Mănăstiri Antim spunea că sunt anumite etape duhovniceşti pe care nu este bine să le sărim. Cine sare peste ele, ajunge în mari înşelări.

Prima etapă ar fi să nu ne credem mai frumoşi, mai destepţi, mai importanţi decât ceilalţi. Suntem nişte oameni ca şi semenii noştri, e stupid să credem că suntem cei mai destepţi, mai frumoşi.

A două etapă ar fi să nu facem nimic din dorinţa de a întrece pe altcineva. Dacă încercăm să facem un lucru bun sau căutăm slavă deşartă, în acel moment ascultăm de duhul cel rău care a căzut din fericirea veşnică. Şi cine urmează diavolului, intră în comuniune cu el şi are parte de starea de nefericire în care acela se complace. Mândria aduce nelinişte, tristeţe, neîmplinire. De câte ori simţim aceste stări în noi, să ne cercetăm conştiinţa şi să vedem că am lăsat poarta deschisă slavei deşarte sau răzbunării.

În schimb, cei care aleg smerenia au parte de bucurii duhovniceşti de negrăit şi de pace lăuntrică. La început, lupta pare grea şi inegală, dar Hristos ne ajută să biruim. Rugăciunea sinceră să fie continuă şi roadele nu vor înceta să apară.

Parintele Petru Darasteanu

(Foto: Părintele Petru Dărăşteanu de la Parohia Clinceni-Slobozia, Ilfov)

Continuare...
Articol scris în data de 15 mai 2009 şi catalogat în Părinţi ortodocşi, Video / Audio - Scrieti un comentariu

O pozitie echilibrata si justa.

Continuare...
Articol scris în data de 16 ianuarie 2009 şi catalogat în Mănăstiri ortodoxe, Părinţi ortodocşi - Scrieti un comentariu

Poza facuta pe 21 decembrie 2008 la Sfanta Manastire Lainici.

Cateva lucruri mi-au placut la Parintele Adrian. (M-am spovedit de cateva ori la sfintia sa in urma cu 10 ani).

Unul dintre ele era despre spovedanie. Mereu spunea ca trebuie sa fie SINCERA, COMPLETA SI CU CAINTA. La rugaciunea de dezlegare spunea: “Te iert si te dezleg de toate pacatele pe care le-ai marturisit si pentru care te caiesti”. Insista foarte mult pe cainta, nu pe o spovedanie de genul “hai sa spun si pacatul asta pentru ca e in indreptar”.

***

UPDATE 28 septembrie 2011

Ieri, in ziua praznuirii Sfantului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Parintele Adrian a trecut la cele vesnice. Cu mila lui Dumnezeu am ajuns si eu astazi la Manastirea Sfantul Antim si va impartasesc cateva poze cu sfintia-sa.

Asa cum consemneaza Parintele Mihail Stanciu pe blogul sau, ultimele sfaturi ale Parintelui Adrian au fost: “Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”

Continuare...
Articol scris în data de 11 octombrie 2008 şi catalogat în Cuvinte de învăţătură, Mănăstiri ortodoxe, Părinţi ortodocşi - 2 Comentarii

“Creatorul ereziilor este diavolul”.

“Dumnezeul care poate fi inteles nu mai este Dumnezeu”.

Sfantul Atanasie cel Mare, Contra arienilor

Părintele Mihail Stanciu a spus: “Binele nu este bine dacă nu se face bine”.  (Contează şi mijloacele cu care vrei să faci binele).

***

Altă data, Părintele Mihail a mai spus:  “Omul care se roagă numai când se roagă, acela nu se roagă niciodată!” (Dacă rugăciunea nu este permanentă, nu poţi avea stare de evlavie nici când îţi propui să te rogi).

***

Pe 4 ianuarie 2001, Părintele Mihail a spus: “Să cerem lui Dumnezeu să se facă voia Lui, iar voia Lui e să se mântuiască toţi!”

Continuare...
Articol scris în data de 15 august 2008 şi catalogat în Cuvinte de învăţătură, Părinţi ortodocşi - 13 Comentarii

Părintele Irineu Curtescu, ţinând predică pentru Sfânta Teodora de la Sihla, şi împărţind apoi plăcinte calde credincioşilor, pe 6 august 2008. Fotografiile sunt făcute cu telefonul mobil.

***

Odată, Părintele i-a zis unei surori de mănăstire: “Te-ai dus la mânăstire ca să sfinţeşti locul, nu să-l spurci!”

***

Aceleiaşi surori: “Să vii prima la biserică, la sfintele slujbe, şi să pleci ultima!”

***

L-am întrebat odată pe Părinte:

-”Părinte, ce să fac, nu mă lasă în pace gândurile rele!”

Continuare...
Articol scris în data de 24 mai 2008 şi catalogat în Cuvinte de învăţătură, Galerii foto, Mănăstiri ortodoxe, Părinţi ortodocşi - 6 Comentarii

Avva Nistero cel mare umbla în pustie cu un frate şi văzând un balaur a fugit. Şi i-a zis lui fratele : şi tu te temi, părinte ? Şi i-a zis lui bătrânul : nu mă tem, fiule, dar mai de folos este că am fugit, fiindcă nu puteam scăpa de duhul slavei deşarte. (Patericul egiptean)

La slujba Sfântului Maslu, în prim plan se află Părintele Arsenie de la Dervent, care a fost o perioadă preot slujitor şi la Mănăstirea Techirghiol.

Continuare...
Articol scris în data de 26 decembrie 2007 şi catalogat în Părinţi ortodocşi, Sfinte moaşte, Video / Audio - Un comentariu

Viata sfantului si cuvinte de invatatura gasiti aici

Acatistul Sfantului Grigorie Dascalul.

Mai multe imagini din timpul procesiunii canonizarii:

Canonizarea Sf. Grigorie Dascalul, 21 mai 2006; Sfanta Liturghie tinuta de PS Sebastian Ilfoveanu.

Continuare...
Articol scris în data de 19 iunie 2007 şi catalogat în Părinţi ortodocşi - Scrieti un comentariu

pr-gamaliel

Aici este o fotografie de pe 7 iulie 2005 la o cateheza de la Manastirea Sfantul Antim.

Parintele Gamaliel tine cateheze martea si joia dupa Vecernie.

Sunt talcuiti psalmi si versete din Biblie.

Continuare...
Bun venit tuturor celor care vor intra pe blogul meu! Ca să mă prezint, sunt Florina Drossu, fostă Stan, 30 de ani, căsătorita din aprilie 2009. Am terminat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în 2004, la secţia Litere- Limba Franceză şi Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale în 2010, specializarea Marketing. În prezent sunt profesor de religie ortodoxă la Şcoala nr. 143 din Bucureşti. Îmi plac foarte mult pelerinajele la mănăstiri, plimbările prin natură şi mai ales fotografiatul. Sunt membru destul de activ pe www.orthphoto.net . Va mulţumesc pentru vizită!
Click Design