Articol scris în data de 7 august 2009 şi catalogat în Articole - 4 Comentarii

Scriitorul latin Virgiliu a spus: “Fugit irreparabile tempus”. (Timpul fuge de neînlocuit). Nu numai pentru viaţa de acum, ci mai ales pentru veşnicie. Vom da seamă la Judecată de timpul petrecut în păcat. Spunea un părinte: “Cine ne va da înapoi duminicile când nu am fost la biserică? Cine ne va da înapoi zilele de post când am mâncat de dulce?”.

Oamenii primesc în Rai sau în iad recompensa pentru faptele lor. În Rai, sunt diferite nivele de fericire, în funcţie de viaţa petrecută pe pământ. Aşadar, cum o să ne aşternem de aici, aşa o să petrecem veşnicia. Nicio faptă bună nu este trecută cu vederea. La fel, păcatele lasă şi ele urme în suflet.

Mulţi amână mersul la biserică şi îndreptarea vieţii. Zic: “Lasă, o să merg la bătrâneţe, până atunci păcătuiesc cât pot, o să mă ierte Dumnezeu atunci”. Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Asta e făţărnicie şi aceşti oameni nu se vor îndrepta niciodată din inimă. Este una din hulele împotriva Duhului Sfânt, despre care Mântuitorul spunea: “Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.” (Matei XII, 31).

Să nu uităm că fiecare zi contează pentru veşnicia noastră.

“Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre”. (Evrei III,15). Dacă nu auzim, este tot din vina noastră, pentru că avem mii de biserici, mii de preoţi ortodocşi, milioane de exemplare de Biblii în ţară. Şi, dacă nu ne întoarcem cât încă trăim, se va întoarce Dumnezeu de la noi în Ziua Judecăţii: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui”. (Matei XXV, 41).

Să dea Dumnezeu să ne găsească sfârşitul într-o stare duhovnicească bună, spovediţi şi împărtăşiţi, astfel încât să auzim: “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”. (Matei XXV, 34). Amin.

34949

Continuare...
Articol scris în data de 30 iulie 2009 şi catalogat în Articole, Biserici ortodoxe, Galerii foto, Icoane - Un comentariu

Biserica “Duminica Tuturor Sfintilor” din Ramnicu Valcea este construita la inceputul secolului XVIII, fiind monument istoric si religios. Aici au fost sfintite steagurile revolutionarilor de la 1848, condusi de Generalul Gheorghe Magheru, si tot aici a fost celebrata Constitutia Romaniei, in 29 iunie 1848.

*

In prezent, aici se afla o particica din moastele sfintilor: Ioan Gura de Aur (Hrisostom), Haralambie, Mina si Paraschevi.

***

Mântuitorul Iisus Hristos spune: “Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arată lui.  

Continuare...
Articol scris în data de 29 iulie 2009 şi catalogat în Articole, Icoane - 3 Comentarii

Iisus Hristos Pantocrator

Mulţi oameni sunt obsedaţi de frumuseţea trupului, aceştia uitând că frumuseţea vine şi din suflet.

La Sfântul Siluan Athonitul am găsit nişte rânduri extraordinare. Acesta spune:  “Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascul­tător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a în­ceput să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumneze­iesc; iar când a ajuns de treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare.

Am cunoscut şi o fată foarte frumoasă, cu o faţă atât de luminoasă şi plăcută, că multe fete pizmuiau frumuseţea ei. Dar păcatele au făcut-o să piardă harul, şi abia de te mai puteai uita la ea.
Dar am văzut şi altceva. Am văzut oameni care veneau în monahism cu feţe urâţite de păcate şi de patimi, dar care prin pocăinţă şi printr-o viaţă cucernică s-au schim­bat şi au ajuns foarte plăcuţi la vedere.”

Viaţa schimbă deci trăsăturile şi le face plăcute sau neplăcute, în funcţie de starea de apropiere sau depărtare de Dumnezeu. Duhul Sfânt luminează sufletul şi faţa, iar lipsa lui din cauza păcatelor şi a nepăsării o fac de nerecunoscut.

Deci, cei care sunt obsedaţi că nu au frumuseţe, să nu dispere. Soluţia nu o reprezintă bisturiul, ci cercetarea propriei conştiinţe, spovedania, mersul regulat la biserică, ţinutul posturilor şi facerea de bine.

Continuare...
Articol scris în data de 29 iulie 2009 şi catalogat în Articole, Icoane - Un comentariu

Trebuie sa recunoastem ca toti oamenii alearga dupa un strop de fericire. Depinde insa pe ce carari cautam aceasta fericire. Una singura duce la ea. Mantuitorul Iisus Hristos spune: “Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.  Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.  (Evanghelia dupa Matei, VII, 13-14)

Pentru a ajunge la fericire aici si in vesnicie, lucrurile sunt foarte simple:

1. Asa cum a spus Mantuitorul tanarului care voia sa-I urmeze, trebuie implinite toate cele 10 porunci, dintre care cea mai mare si esenta tuturor este a iubirii de Dumnezeu si de aproapele.

2. A doua conditie este Sfanta Spovedanie sau Marturisirea pacatelor in fata preotului duhovnic. Fara aceasta sfanta taina, NIMENI nu se poate mantui. Dupa Inviere, Mantuitorul S-a aratat sfintilor ucenici si apostoli, a suflat asupra lor si a zis: “Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Evanghelia dupa Ioan, XX, 21-23). Deci, acum pacatele NU SUNT IERTATE DECAT DACA SUNT MARTURISITE PREOTULUI, INDIFERENT DE VIATA PERSONALA A ACESTUIA! Dumnezeu judeca pe toata lumea, cine suntem noi sa judecam in locul Lui? Si apoi, chiar daca ar fi adevarat, acel preot se poate pocai si mantui, iar eu pot ajunge in iad pentru ca l-am judecat. Deci, trebuie evitat pretextul ca nu ma spovedesc pentru ca e preotul pacatos. Eu ma spovedesc sa mi se ierte MIE pacatele, nu altcuiva.

3. Sa facem cat de mult bine putem. In aceasta lume atat de anormala, sa aratam ca putem avea o viata crestineasca. Sa ajutam pe cat putem mai ales prin invatatura. Astazi lumea nu mai are repere morale. Lumea nu mai vrea sa gandeasca si sa iubeasca. Parca toata lumea sta intr-o betie fara sfarsit. Toata lumea vrea sa fie iubita, dar nimeni nu face primul pas spre o iubire neconditionata. Dumnezeu ne-a spus sa iubim, nu sa fim iubiti de oameni. Iubiti suntem doar de cei care Il iubesc ei insisi pe Dumnezeu.

4. Sa ii socotim pe ceilalti oameni buni. Oamenii au defecte, dar au si calitati. Depinde ce vrem sa privim.

Am pus aici icoana Pildei fecioarelor nebune (Evanghelia dupa Matei, XXV, 1-13), care nu au stiut sa chibzuiasca bine viata pamanteasca, si care nu au fost primite in camara de nunta. Au gresit drumul si au ratat tinta pentru ca nu au avut untdelemnul Duhului Sfant in candelele sufletului lor. Fericirea o da Partasia cu Dumnezeu, cine nu gusta de acum bucuria Duhului Sfant nu va vedea bunatatile Imparatiei vesnice.

Continuare...
Articol scris în data de 29 iulie 2009 şi catalogat în Articole, Părinţi ortodocşi - 2 Comentarii

“Zis-a avva Antonie : am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi : smerenia.” (Patericul egiptean).

Dar ce este smerenia? Mulţi o definesc ca starea prin care te simţi cel mai păcătos şi mai nevrednic dintre oameni. Foarte frumos sună teoria, însă e foarte complicat de aplicat în viaţa de toate zilele. Când se iveşte, de exemplu, o ceartă, imediat ripostăm, arătând că avem întotdeauna dreptate.

Părintele Mihail Stanciu, stareţul Sfintei Mănăstiri Antim spunea că sunt anumite etape duhovniceşti pe care nu este bine să le sărim. Cine sare peste ele, ajunge în mari înşelări.

Prima etapă ar fi să nu ne credem mai frumoşi, mai destepţi, mai importanţi decât ceilalţi. Suntem nişte oameni ca şi semenii noştri, e stupid să credem că suntem cei mai destepţi, mai frumoşi.

A două etapă ar fi să nu facem nimic din dorinţa de a întrece pe altcineva. Dacă încercăm să facem un lucru bun sau căutăm slavă deşartă, în acel moment ascultăm de duhul cel rău care a căzut din fericirea veşnică. Şi cine urmează diavolului, intră în comuniune cu el şi are parte de starea de nefericire în care acela se complace. Mândria aduce nelinişte, tristeţe, neîmplinire. De câte ori simţim aceste stări în noi, să ne cercetăm conştiinţa şi să vedem că am lăsat poarta deschisă slavei deşarte sau răzbunării.

În schimb, cei care aleg smerenia au parte de bucurii duhovniceşti de negrăit şi de pace lăuntrică. La început, lupta pare grea şi inegală, dar Hristos ne ajută să biruim. Rugăciunea sinceră să fie continuă şi roadele nu vor înceta să apară.

Parintele Petru Darasteanu

(Foto: Părintele Petru Dărăşteanu de la Parohia Clinceni-Slobozia, Ilfov)

Continuare...
Articol scris în data de 27 iulie 2009 şi catalogat în Articole, Biserici ortodoxe, Cuvinte de învăţătură, Galerii foto - Un comentariu

Biserica Sfântul Antonie cel Mare din  Bucureşti este monument istoric, anul acesta (2009) împlinindu-se 450 de ani de la atestarea documentară. Aparţinea de Curtea Domnească din Bucureşti, aici venind la slujbă domnitorii.

***
A zis Sfântul Antonie cel Mare: “Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.”
Patericul egiptean

Despre judecarea celor care merg la biserică

Mulţi oameni spun: e mai bine să îmi trăiesc viaţa şi să nu vorbesc de rău pe alţii. Şi trăiesc în desfrâu. Însă, şi în Patericul egiptean  am găsit: “Zicea avva Matoi : a venit un frate la mine şi mi-a zis că grăirea de rău este mai grea decât curvia. Şi am zis că aspru este cuvântul. Deci, mi-a zis : şi cum voieşti să fie lucrul acesta? Iar eu i-am zis : grăirea de rău este rea cu adevărat, dar are grabnică tămăduire. Că se pocăieşte de multe ori cei ce a grăit de rău, zicând : rău am grăit. Iar curvia fireşte este moarte.” Asta pentru că orice păcat face omul este în afară de trup, pe când desfrânarea (trăirea în concubinaj sau adulterul) sunt în trup. Iar trupul este “templu al Duhului Sfânt”, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel. Iar noi, după Botez, nu ne mai aparţinem nouă, ci lui Hristos, căci în moartea şi învierea Lui am fost cufundaţi şi ridicaţi. Deci, cei ce păcătuiesc cu trupul lor fac un păcat foarte mare, căci iau ceea ce au făgăduit să fie doar al lui Dumnezeu şi îl fac părtaş diavolului.

Spune Sfântul Antonie cel Mare: “Adu-ţi aminte că vei muri şi nu vei mai păcătui”. Dacă toţi oamenii ar fi conştienţi că nu scapă nimeni de judecată, iar iadul este nu pentru o sută, o mie sau un milion de ani, ci VEŞNIC, nimeni nu ar mai păcătui.

Vă invit să citiţi şi acest articol, dedicat Sfântului Antonie cel Mare.


Continuare...
Articol scris în data de 23 iunie 2009 şi catalogat în Articole, Biserici ortodoxe, Galerii foto, Icoane - Scrieti un comentariu

Biserica Sfânta Ecaterina din Bucureşti se află lângă Facultatea de Teologie “Justinian Marina” din Bucureşti. Aici se mai sărbătoreşte şi hramul facultăţii, Sfinţii Trei Ierarhi, şi tot aici se află şi părticele din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur (13 noiembrie, 27 şi 30 ianuarie) .

*

Urmarea firească a îndeletnicirilor duhovniceşti este a întâlni la tot pasul numai încercări”.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia a VIII-a

*
Sunt mulţi oameni care fac nedreptăţi, dar nu-i niciunul care să sufere nedreptate

Continuare...
Articol scris în data de 4 martie 2008 şi catalogat în Articole - Un comentariu

In noiembrie 2007, eram co-admin pe forumul Parintelui Petru Pruteanu. Acolo, am primit intrebari nenumarate despre sfintenia Sfântului Ştefan cel Mare. M-am gandit ca in cea mai mare masura de a vorbi este chiar cineva de acolo. Asa ca am scris un mail pe adresa Manastirii Putna, iar raspunsul primit il trec aici, asa cum l-am primit, pentru ca sa se impartaseasca toata lumea de el:

“Câteva gânduri despre canonizarea sfântului voievod Ştefan cel Mare

Ştefan e mare pentru că-a fost smerit
Pe cât de mic se micşora întruna
De Dumnezeu să poată fi zărit
Una cu neamul pentru totdeauna.

Să intri-n inima unui popor
Cea mai strâmtă poatră dintre toate
De nu eşti jertfă-n lacrimile lor
Nu-i cum pătrunde în eternitate.
(Ioan Alexandru – Testamentul lui Ştefan cel Mare)

Pentru a fi trecută în rândul sfinţilor o persoană (pentru a fi canonizată), Biserica Ortodoxă verifică împlinirea următoarelor condiţii:
1. Ortodoxia neîndoielnică a credinţei,
2. Proslăvirea ei de către Domnul cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:
a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă,
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau chinuri pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte,
c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase,
d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte,
e) puterea de a apăra şi de a sluji cu un devotament eroic credinţa în Biserica Ortodoxă.
3. Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea acesteia şi confirmarea ei prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii.
În cazul sfântului Ştefan cel Mare se împlinesc aceste condiţii. Trebuie subliniat că iniţiativa pentru aşezarea eroilor credinţei creştine în rândul sfinţilor a avut-o întotdeauna poporul dreptcredincios prin evlavia sa curată şi prin împreună încuviinţarea clerului.
Se poate verifica faptul că de la moartea voievodului până în zilele noastre a existat un cult faţă de sfântul Ştefan, privit nu numai ca un erou naţional, ci şi ca un sfânt. Iată numai două mărturii:
- În secolul XVI arhidiaconul catolic din Polonia, Maciej Staryjcowski, trecând prin Moldova, notează că „Ştefan a bătut pe turci, a bătut pe tătari, a bătut pe unguri”, iar moldovenii „din cauza nespusei sale vitejii, îl socotesc ca sfânt” (în Călători străini despre Ţările Române, vol. II).
- În secolul XVIII cronicarul Nicolae Costin scrie în Letopiseţul Ţării Moldovei: Sfântul Ştefan „au răpousat în luna lui iulie, în 2 zile, şi l-au îngropat în mănăstirea Putna, de dânsul zidită, cu multă jele şi plângere tuturor, ca după un părinte al lor, cunoscând toţi de cât bine s-au scăpat şi de câtă apărare(…) După moartea lui, până astăzi, îi zic Sfântul Ştefan Vodă, nu pentru suflet, că este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fost om păcătos, ci pentru lucrurile vitejiei lui, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici după dânsul, l-au ajunsu”.
În zilele de acum, noi, călugării de la Putna, putem da o mărturie foarte limpede a cultului pe care-l au credincioşii faţă de voievodul Ştefan cel Mare şi pe care l-au avut încă dinainte de canonizarea oficială a acestuia. Dacă acest cult faţă de o persoană se continuă de-a lungul mai multor generaţii, acest lucru este o dovadă indiscutabilă a sfinţeniei persoanei respective.
Foarte multe lucruri se pot spune din punct de vedere istoric, pentru a vedea cum lucrează Dumnezeu printr-un voievod sfânt. De exemplu, Ştefan cel Mare a fost domnitorul român care a reuşit să le impună turcilor o condiţie salvatoare pentru existenţa neamului nostru: chiar dacă românii erau obligaţi să plătească tribut, turcii nu aveau voie să se amestece în problemele de credinţă, nu aveau voie să încerce să treacă cu forţa populaţia la mahomedanism. Această condiţie statornicită prin luptă şi diplomaţie de Ştefan cel Mare, a rămas valabilă până la 1877. Acest statut al Ţărilor Române a fost diferit de cel aplicat creştinilor din Orient, Imperiul Bizantin sau Bulgaria (a se vedea în acest sens articolul foarte frumos al domnului academician Virgil Cândea „Ştefan cel Mare şi Sfânt în Europa timpului său”).
Să nu uităm de asemenea că este o adevărată minune faptul că o ţară atât de mică precum Moldova din secolul XV a reuşit să supravieţuiască în faţa colosului otoman, păstrându-şi dreapta credinţă şi devenind un centru al lumii ortodoxe.
Ca om politic, Sfântul Ştefan nu se ruşina să se spovedească, avea sfătuitori călugări rugători cu inima, marele izbânzi i le atribuia lui Dumnezeu, iar după înfrângeri (cum a fost cea de la Valea Albă) nu dădea vina nici pe moştenirea grea, nici pe situaţia internaţională, ci spunea simplu: „pentru păcatele mele am fost înfrânt de turci şi lăudat să fie numele Domnului”. Dar toate acestea sunt caracteristicile pocăinţei şi ale smereniei, virtuţi fundamentale care duc la dobândirea sfinţeniei şi pe care atât de greu le dobândesc conducătorii de ţară. Sfântul Ştefan cel Mare este voievodul român cu cele mai multe victorii (34 din 36), cea mai lungă domnie (47 de ani într-o adevărată „bătălie pentru creştinătate”, cum se exprima voievodul) şi cele mai multe biserici ridicate. Toate aceste lucruri precum şi faptul că este conducătorul nostru a cărui amintire vie se păstrează cel mai bine în sufletul neamului românesc, nu ne arată că sfântul Ştefan a fost omul lui Dumnezeu?
Prin urmare, canonizarea sfântului Ştefan cel Mare a avut foarte puternice temeiuri în evlavia populară şi în mărturia istoriei. Nu ne rămâne decât să spunem: „Sfinte Ştefane Voievod, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

Ieromonah Teofan, Sfânta Mănăstire Putna”

Continuare...
Bun venit tuturor celor care vor intra pe blogul meu! Ca să mă prezint, sunt Florina Drossu, fostă Stan, 30 de ani, căsătorita din aprilie 2009. Am terminat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în 2004, la secţia Litere- Limba Franceză şi Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale în 2010, specializarea Marketing. În prezent sunt profesor de religie ortodoxă la Şcoala nr. 143 din Bucureşti. Îmi plac foarte mult pelerinajele la mănăstiri, plimbările prin natură şi mai ales fotografiatul. Sunt membru destul de activ pe www.orthphoto.net . Va mulţumesc pentru vizită!
Click Design