Florina Drossu Blog | Fotografii ortodoxe, articole creştine bazate pe învăţătura Sfinţilor Părinţi

Cu o duminică înainte de Naşterea Domnului eram la o biserica din Bucureşti când am fotografiat un bătrân rugându-se. Am rămas profund impresionată de poziţia smerită a acestui domn care era atât de adâncit în rugăciune încât nu observase că toată lumea se ridicase în jurul lui. Şi acum mă gândeam că aşa trebuie să fie şi poziţia noastră în anul care va începe în câteva ore: de rugăciune adânca, atât de profundă încât să nu vedem si să nu ne înspăimântăm de ispitele care se ridică în jurul nostru. Omul care se roagă cu adevărat nu se uită decât în inima sa şi strigă la Dumnezeu, aşteptând orice ispită care vine asupra sa ca o milă a lui Dumnezeu, pentru a pătimi în această viaţa şi a se curăţi de păcate prin întristări …

Unii susţin că noi nu suntem responsabili de cursul istoriei. Această idee este greşită deoarece susţine predestinaţia.  Iar libertatea omului este anihilată. Păi dacă spunem că noi nu avem niciun amestec în istorie, atunci cine este vinovat de relele care s-au întâmplat? Ar fi o hulă să spunem că Dumnezeu. Deci, Dumnezeu ne doreşte binele şi face numai bine. Tot ce este rău se face prin libertatea noastră. Noi înşine alegem păcatul şi suntem liberi să îl înfăptuim. Dacă ne dăm seama, ne cerem iertare lui Dumnezeu, dar dacă noi considerăm că nu avem nicio vină, murim cu păcatul asupra noastră.

Adam şi Eva nu şi-au recunoscut păcatul, ci au dat vina …

Ce este tristeţea? Lipsa fericirii. Aşa cum întunericul este lipsa luminii, tristeţea este lipsa Luminii lui Dumnezeu, a harului Duhului Sfânt. A fi trist înseamnă a îţi simţi sufletul gol. Înseamnă a te simţi singur. Înseamnă a nu simţi iubire. Nici de la alţii, nici pentru alţii. Tristeţea este moarte, pentru că, pe termen lung, această stare te poate îmbolnăvi.
*
În mod normal, creştinul ortodox nu ar trebui să aibă acest sentiment. Părintele Arsenie Papacioc spunea că, atunci când simţim tristeţe, sigur este un duh rău, pentru că starea firească a creştinului este bucuria. Bucuria că Domnul ne iubeşte, că a murit şi a înviat pentru noi şi ne stă la dispoziţie în fiecare Biserică Ortodoxă şi ne ascultă în tot locul.
*
Întâlnim însă şi la sfinţi sentimentul tristeţii, provocat de simţirea îndepărtării lui Dumnezeu. Până şi psalmiştii au trăit depărtarea …

Ce este fericirea? Plăcerea împlinită pe loc? Viciul urmat cu strictețe de cei slabi? Acestea sunt caricaturi ale fericirii adevărate. Ele lasa sufletul gol, neîmplinit.

Si atunci, care este fericirea adevărată? Fericirea este atunci când iti tai voia ta păcătoasă pentru a împlini porunca lui Dumnezeu, chiar dacă păcatul este la moda și nu ar fi nicio problema pentru societate sa îl înfăptuiești. Atunci cand ai voință ca sa te ferești de rău și sa faci binele, Duhul Sfânt vine in sufletul tau si te curateste pana si de gandurile rele și poftele păcătoase. Si, cu cât te rogi mai mult, cu atât inima ta devine mai curata și ești mai fericit. Pentru ca fericirea este cumularea momentelor curate din viata. A celor petrecute cu Dumnezeu, în Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Caci Lui I Se cuvine slava și închinăciunea în veci. Amin.

Alte articole pe aceeasi tema, a fericirii: Fericirea, Toti alergam dupa fericire, Goana după fericire si Cum dobandim fericirea.

Doamne, doresc sa incep aceasta zi in care am implinit 30 de ani prin a-Ti multumi. Iti multumesc pentru faptul ca traiesc. Iti multumesc pentru ca nu m-ai ascultat cand Iti ceream lucruri inutile. Iti multumesc pentru perioadele grele in care ai fost alaturi de mine. Cand ma trezeam la 5 dimineata si imi era atat de greu, mi-ai aratat cele mai frumoase rasarituri de soare. Cand am fost in spital, mi-ai aratat ce frumoasa este viata si ce importanta este fiecare clipa petrecuta cu Tine si pentru Tine. Stiu ca de atatea ori iti ceream cand eram mica sa fiu mai mare, apoi, dupa 18 ani, sa se opreasca timpul in loc. Dar trecerea timpului inseamna sa inveti o multime de lucruri noi. Iti multumesc pentru oamenii cu care mi-ai dat sa ma intalnesc …

Astăzi s-a citit pericopa evanghelică a Umblării pe mare a lui Iisus şi a potolirii furtunii:

“În vremea aceea Iisus i-a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Şi dând drumul mulţimilor, S’a suit în munte, ca să Se roage în deosebi. Şi făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era la multe stadii departe de ţărm, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, Iisus a venit la ei umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s’au înspăimântat, zicând că este nălucă, şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicând: „Indrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Iar Petru, răspunzând, a zis: „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă”. El i-a zis: „Vino!” Iar Petru …

Ce este stress-ul? O reacţie a noastră atunci când avem probleme. Ne încordăm să rezolvăm, să găsim soluţia problemei. Nu iese aşa cum am gândit, alt stress. Logica noastră pare bună, dar rezultatul este negativ.

Ce să facem pentru a nu mai fi stresaţi? Să ne lăsăm în grija Bunului Dumnezeu. Să ne rugăm Lui să ne dea răspuns bun prin duhovnicul nostru sau prin derularea faptelor. Uităm mereu cuvintele blânde şi părinteşti ale Domnului: “De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnite, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. …

Mi-a povestit cineva cum în tinereţe avea o poftă nestăvilită de mâncare: nici nu se ridica de la masă, că iarăşi ar fi înfulecat ceva. Începuse să ia proporţii. Şi îl chinuia foamea neîncetat. O femeie credincioasă i-a spus aşa: “Să dai de mâncare unui om sărac înainte să mănânci tu!”. Omul acesta aşa a făcut, şi de a doua zi… surpriză! Mânca puţin şi se sătura, ca mai înainte!

Mi s-a părut foarte folositoare această întâmplare reală, mai ales că demonul îmbuibării pântecelui chinuie în zilele noastre multă lume, pe când alţii mor de inaniţie… Fapta cea bună a milosteniei aduce Duhul Sfânt în trupul şi sufletul omului, iar Duhul Sfânt alungă demonii patimilor care ne chinuie …

Mulţi ne întrebăm dacă să stăruim în rugăciune, căci atunci când ne rugăm şi nu primim răspuns în perioada imediat următoare, ne lăsăm păgubaşi. Într-adevăr, Dumnezeu ascultă rugăciunile, dar le împlineşte doar pe cele care ne sunt de folos. Atunci, să insistăm sau nu în rugăciune? Da, să insistăm, dar să adăugăm la sfârşitul rugăciunii: “Doamne, dă-mi acest lucru DACĂ ÎMI ESTE DE FOLOS”. Căci Domnul Iisus Hristos a spus în Grădina Ghetsimani: “Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 22, versetul 42). Mântuitorul Hristos ne este deci Învăţător, din nou ne învaţă cum să ne rugăm şi cum să ne raportăm la situaţiile dificile. Tot El ne-a învăţat în Rugăciunea Domnească să cerem: “Facă-se voia Ta”. Deci, putem stărui în rugăciune când ne dorim ceva, dar să nu uităm că noi nu ştim ceea ce ne este de folos spre mântuire. Doar Dumnezeu ştie, şi El ne dă ceea ce ne trebuie şi CÂND SUNTEM PREGĂTIŢI, nu când dorim noi.

Azi când mă întorceam de la şcoală, în maxi taxi, am auzit o doamnă foarte revoltată care îi spunea unei prietene că ea nu se mai împărtăşeşte pentru că preotul foloseşte aceeaşi linguriţă la toată lumea. Şi că ea sugerează să se facă un studiu câţi oameni se îmbolnăvesc după ce se împărtăşesc cu aceeaşi linguriţă după oameni grav bolnavi. Noi, creştinii ortodocşi, ştim că Hristos este Doctorul sufletelor şi al trupurilor şi că Trupul şi Sângele Său reprezintă cel mai sfânt lucru de pe pământ. Şi că sfânta împărtăşanie este spre sfinţire, spre luminare, spre curăţire. În plus, unii nu ştiu că se rosteşte o rugăciune de sfinţire a linguriţei. În urma acestei discuţii între acea doamnă şi prietena ei (care o aproba întru totul), mi-am dat seama …

Sfintii Parinti spuneau ca este firesc dupa ce faci binele, sa capeti in timp o usurinta in a il savarsi, apoi bucurie. Deci, este normal sa facem din obisnuinta ceva, dar nu trebuie sa ajunga rutina. Cand in obisnuinta punem si sentimente, cred ca este exclus sa ajungem la “Tipic, tipic, dar la inima, nimic!”. Serafimii canta neincetat “Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot”, dar cantarea nu ii duce in rutina, caci cu fiecare rostire, ei Il iubesc si mai mult pe Dumnezeu. Cand facem faptele bune, este bine sa incercam sa le facem cat mai spre slava lui Dumnezeu. Ca si noi sa sporim in dragostea care nu cade niciodata!

Am auzit de atâtea ori: “şi-a petrecut cei mai frumoşi ani în închisoare”, sau “îngrijind un copil”. Care sunt cei mai frumoşi ani? Ai copilăriei? Ai adolescenţei? Ai tinereţii? Eu cred că anii cei mai frumoşi sunt cei în care conştientizăm relaţia cu Dumnezeu şi ne apropiem de El şi de Biserică. Atunci nu mai suntem copii, tineri, maturi, ci ancoraţi în veşnicie. Abia când mă simt aproape de Dumnezeu mă simt împlinită şi fericită, şi ştiu că această stare poate ţine… la nesfârşit!

Durerea devine mereu tot mai mare
Mai grea, nemiloasă şi tare
Gândirea îmi moare
Cuvintele pier.

Nici lacrimi nu pot să mai curgă
Din ochii-mpietriti de dureri
Sunt singur în suflet
Şi-acolo e ger.

Credinţa sporeşte-mi
Voinţa-ntăreşte-mi.
Doamne, ai milă de mine
Căci sunt un nimic fără Tine!

Suntem morţi până iubim
Suntem reci şi suferim
Până vine Duhul Sfânt
Şi ne luminează-n gând.

Inima o dezmorteste
Sufletul îl încălzeşte
Mintea o prealumineaza
Ochii îi dez- întinează.

Abia de-atunci noi gândim
Şi începem să trăim
Rugăciunea luminează
Căci iubirea-n noi lucrează.