În zilele noastre, tot mai mulţi copii şi adulţi sunt abuzaţi şi rămân cu traume şi sechele, de cele mai multe ori, pentru tot restul vieţii. Cum poate cineva să treacă definitiv peste o traumă proprie? Primul lucru pe care trebuie să îl facă este să se spovedească la un duhovnic iscusit, să participe la sfintele slujbe şi mai ales la Sfânta Liturghie şi la Sfântul Maslu şi să se roage cu credinţă. Dumnezeu, prin harul Său, poate vindeca în scurt timp orice rană! Apoi, să continue “tratamentul duhovnicesc” ajutându-i pe alţi oameni care se află în situaţii cu mult mai grele. Cine are traume, să meargă în spitale, în azile, în orfelinate şi să şteargă cu iubire lacrimile nesecate ale celor suferinzi şi necăjiţi! Cu siguranţă, suferinţa proprie ajunge pe locul doi, iar în timp dobândeşte vindecare.
Articol scris în data de 16 octombrie 2010 şi catalogat în Articole, Icoane - 3 Comentarii
Bun venit tuturor celor care vor intra pe blogul meu!
Ca să mă prezint, sunt Florina Drossu, fostă Stan, 30 de ani, căsătorita din aprilie 2009. Am terminat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în 2004, la secţia Litere- Limba Franceză şi Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale în 2010, specializarea Marketing. În prezent sunt profesor de religie ortodoxă la Şcoala nr. 143 din Bucureşti. Îmi plac foarte mult pelerinajele la mănăstiri, plimbările prin natură şi mai ales fotografiatul. Sunt membru destul de activ pe www.orthphoto.net . Va mulţumesc pentru vizită!


