Articol scris în data de 12 mai 2010 şi catalogat în Articole, Biserici ortodoxe - 3 Comentarii

Criza se adânceşte. Cine ne poate scoate din ea? Politica? Nu spun că nu se străduieşte toată lumea, dar fără ajutorul lui Dumnezeu nu vom reuşi nimic. Şi cum vom primi ajutor? Să vedem în Sfânta Scriptură ce s-a întâmplat cu ninivitenii.

http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/40/Iona

Oamenii de acolo au păcătuit, Dumnezeu a hotărât să-i piardă, dar a fost trimis Iona să le spună decizia lui Dumnezeu. Oamenii s-au pocăit, iar Dumnezeu a cruţat cetatea.

Însă, la Evanghelia după Luca, la pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, vedem că nu mai este trimis alt prooroc:

“Iar el (bogatul) a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi (pe Lazăr) în casa tatălui meu,  căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.  Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.  Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi.   Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” (Capitolul 16, versetele 27-31)

Şi aşa este: căci Domnul Iisus Hristos a înviat din morţi, şi câţi oare şi-au îndreptat viaţa?

De aceea, alte avertismente să nu aşteptăm. Să ştim că dacă ne întoarcem cu adevărat, ne spovedim, părăsim păcatele şi devenim sinceri în relaţia cu Dumnezeu, Acesta poate face o minune şi să avem o viaţă fericită şi aici. Dar dacă, în perioade de înflorire economică, oamenii folosesc spre rău bogăţia prin plăceri vătămătoare, atunci de ce să lase Dumnezeu bunăstare? Ca să ajungem în iad? Poate măcar aşa ne trezim şi devenim mai cumpătaţi, mai buni, mai milostivi.


Postaţi pe Facebook

3 Comentarii la “Să ne întoarcem la Dumnezeu cât încă avem timp!”

    anca
    13 mai 2010 la 04:32

    Eu recomand tuturor care se nimeresc sa citeasca comentariul meu, sa citeasca cartea: VALERIU GAFENCU – Sfantul Inchisorilor (se gaseste si-n format electronic pe internet); vor gasi acolo adevarata intoarcere la Dumnezeu! Erau batuti,torturati, infometati, bolnavi,si cu toate astea se spovedeau si se Impartaseau.

    anca
    13 mai 2010 la 04:37

    “Prin Botez am primit harul curatitor, iar prin ungerea cu Sfantul Mir ne-am impodobit cu toate darurile Duhului Sfant, dar aceasta binecuvantare launtrica a ramas nelucratoare in noi, fiindca suntem crestini numai cu numele. Traim intr-o lume de confuzie, libertinaj, de pacat. E o rusine sa fii credincios, e demodat sa fii moral! Omul botezat, pentru a se mantui, trebuie sa traiasca in Duhul Sfant toata viata, or noi tocmai asta n-am izbutit. Am crezut, ne-am rugat, am pastrat credinta, am suferit, dar pentru a te uni cu Hristos este necesar sa te curatesti launtric prin spovedanie si sa te innoiesti prin Sfanta Impartasanie. Constient deci si cu toata staruinta sa te unesti cu Hristos, sa te faci purtator al sfinteniei Lui, al puterii Lui, al iubirii Lui, al luminii Lui, al nemuririi Lui. Trebuie sa infrunti pacatul pana la sange. Asa te nasti din nou. Nu exista cale de compromis.” (pag.138)

    ( fragment din: VALERIU GAFENCU – Sfantul Inchisorilor )

    anca
    14 mai 2010 la 00:26

    “- Ce-i lipseste lumii crestine de azi: credinta, adevarul ori puterea?
    – In primul rand e o criza de credinta; pe fondul ei lumea se situeaza in afara de adevar si din aceasta cauza Dumnezeu a luat puterea din mainile crestinilor.” (pag.233) fragment tot din Valeriu Gafencu – Sfantul Inchisorilor. Putem oare sa spunem ca nu-i asa?

Scrieti un comentariu

Bun venit tuturor celor care vor intra pe blogul meu! Ca să mă prezint, sunt Florina Drossu, fostă Stan, 30 de ani, căsătorita din aprilie 2009. Am terminat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti în 2004, la secţia Litere- Limba Franceză şi Facultatea de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale în 2010, specializarea Marketing. În prezent sunt profesor de religie ortodoxă la Şcoala nr. 143 din Bucureşti. Îmi plac foarte mult pelerinajele la mănăstiri, plimbările prin natură şi mai ales fotografiatul. Sunt membru destul de activ pe www.orthphoto.net . Va mulţumesc pentru vizită!
Click Design