Un răspuns care m-a uimit
Săptămâna aceasta am avut în planificare evaluare la clasa a II-a.
Le-am pus elevilor întrebarea: “De ce merg creştinii la biserică?” La unele clase, elevii au răspuns: “Ca să se roage”, “Ca să se spovedească”, “Ca să se împărtăşească”. La clasa a II-a C însă, un elev a răspuns: “Creştinii merg la biserică pentru ca să se sfinţească!”
Acesta era un răspuns demn de Părintele Stăniloae sau de Sfântul Iustin Popovici. Aşadar, un simplu copil de 8 ani a intuit şi esenţializat un lucru extraordinar: fie că mergem să ne rugăm, să ne spovedim, să ne împărtăşim, scopul nostru este să ne sfinţim şi să ne unim cu Hristos.
“Sfinţiţi-vă pe voi înşivă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt.” “Să-Mi fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt…” (Leviticul – cartea a treia a lui Moise, capitolul 20, versetele 7 şi 26).
(Foto: Biserica de lemn de la Muzeul Satului din Bucuresti)
Cand le-am vorbit copiilor de clasa a doua despre rugaciune le-am spus ca aceasta este “Convorbirea omului cu Dumnezeu” -clasica definitie. O fetita m-a intrebat mai apoi: “Noi vorbim prin rugaciune cu Dumnezeu, dar El cum vorbeste cu noi?!”…
Dumnezeu ne vorbeşte atât prin Sfânta Scriptură, cât şi prin rugăciune. Rugăciunea este dialog, nu monolog. Dumnezeu răspunde împlinind sau neîmplinind rugăciunea noastră, în funcţie de folosul de care ne este pentru mântuire.
Eu iubesc mult copiii, si mi-am dorit foarte mult sa pot lucra cu ei dar nu a fost sa fie. Daca tot mai multi am avea sufletul curat ca al unui copil, cred ca Dumnezeu ni s-ar descoperi mai mult si mai mult, cred ca am putea iesi din criza pe plan sufletesc, si toate celelalte ni se vor adauga noua daca vom cauta Imparatia Lui.
Cine stie cate raspunsuri ne pot uimi sau cine stie cate putem invata de la un copil si cu adevarat cand ni se pune in fata acest fapt ramanem uimiti si ne smerim.
Revin cu un alt răspuns care m-a uimit. Am avut săptămâna trecută, marţi, evaluare la clasa a II-a A. Am avut înainte ca lecţii “Pescuirea minunată” şi “Învierea fiului văduvei din Nain”. Am spus copiilor că Mântuitorul a făcut minuni asupra naturii, asupra oamenilor şi asupra Lui Însuşi. I-am întrebat ce exemple ar putea da la primele două. Au răspuns: “Minuni asupra naturii- Pescuirea minunată, minuni asupra oamenilor- Învierea fiului văduvei din Nain”. Îi întreb: “Dar asupra Lui Însuşi, care a fost cea mai mare minune a Mântuitorului?”
Trei sferturi din clasă avea mâna sus. Întreb o fetiţă, care răspunde prompt: “Învierea”. Da! Dar unii colegi de facultate nu ştiau acest răspuns, iar un copil de clasa a II-a a intuit extraordinar răspunsul corect!
Cat de frumos!